Ceremonie

Europarlamentarii români au fost primiți oficial la PE



Europarlamentarii români au fost primiți oficial la PE
Europarlamentarii români au fost primiți oficial la PE

Europarlamentarii români și bulgari au fost primiți oficial, ieri, la Parlamentul European, într-o ceremonie care s-a desfășurat la Strasbourg, în deschiderea primei sesiuni plenare din acest an.
Delegațiile română și bulgară au sosit în hemiciclu pe scara de onoare, în fruntea fiecărei delegații aflându-se drapelul național.
Cei 35 de parlamentari români și cei 18 colegi ai lor bulgari au dat mâna cu președintele Parlamentului European Josep Borrell, după care și-au ocupat locurile în plen, iar drapelele României și Bulgariei au fost arborate alături de drapelele celorlalte state UE.
Președintele PE a rostit un discurs de bun venit, care este de fapt ultimul său discurs în această calitate, marți urmând să fie ales înlocuitorul său. Alegerea președintelui PE va fi prima acțiune oficială a europarlamentarilor români și bulgari.
– Josep Borrell: Ceremoniile organizate la 31 decembrie 2006, la București, un moment reconfortant
Josep Borrell a declarat, ieri, în deschiderea sesiunii plenare a PE că participarea la ceremoniile organizate la București cu ocazia aderării la UE i-a oferit un sentiment reconfortant în contextul perioadei actuale, marcată de euroscepticism, potrivit unui comunicat oficial.
„Prezența mea la ceremoniile oficiale de la București, la 31 decembrie 2006, și la Sofia, la 1 ianuarie 2007, va rămâne unul dintre cele mai puternice momente ale mandatului meu. Aș spune chiar unul dintre cele mai reconfortante (momente) într-o perioadă de euroscepticism”, a declarat președintele PE.
Președintele Parlamentului European, Josep Borrell, le-a urat un călduros bun venit celor 53 de noi europarlamentari români și bulgari, urându-le succes în activitatea pe care o vor desfășura în viitor.
„De acum înainte, Parlamentul nostru va avea 785 de deputați de 27 de naționalități, proveniți din 177 de partide”, a spus Borrell, ieri, la Strasbourg.
Oficialul european a reamintit că, peste câteva luni, cetățenii români și bulgari vor fi chemați la urne pentru a alege noii parlamentari europeni.
„Să știți că puteți conta pe sprijinul instituțiilor noastre pentru a sensibiliza (cetățenii) să participe la acest prim scrutin european”, a spus Borrell.



Recomandări

Prima româncă absolventă a Academiei „West Point”, fostă elevă a Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, a devenit oficial ofițer al armatei române

Prima româncă absolventă a Academiei „West Point”, fostă elevă a Colegiului Militar din Câmpulung Moldovenesc, a devenit oficial ofițer al armatei române

Contractul Climatic pentru Suceava a fost aprobat, fiind primită Eticheta „Orașe inteligente și neutre”

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a prezentat și Eticheta primită în cadrul Misiunii „Orașe inteligente și neutre”
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a prezentat și Eticheta primită în cadrul Misiunii „Orașe inteligente și neutre”