Inițiativă

Europarlamentarii PSD vor susține introducerea pensiei minime garantate în toate țările UE

Europarlamentarii PSD vor susține introducerea pensiei minime garantate în toate țările UE
Europarlamentarii PSD vor susține introducerea pensiei minime garantate în toate țările UE

Reprezentanții PSD în Parlamentul European vor susține promovarea unui act normativ privind introducerea unei pensii minime garantate în toate țările Uniunii Europene.
Candidatul PSD Suceava aflat pe locul cinci pe listele acestei formațiuni politice pentru Parlamentul European, Cătălin Nechifor, a declarat că atât actualii, cât și viitorii parlamentari social-democrați vor promova, împreună reprezentanții grupului Socialist (PSD), o astfel de inițiativă, prin care în fiecare stat al Uniunii Europene să fie introdus același venit minim garantat pentru pensionari.
„Ca stat al Uniunii Europene avem obligația să ne preocupe situația pensionarilor. Și din acest motiv vrem să promovăm această inițiativă, astfel încât toți pensionarii din țările UE să aibă siguranța că vor dispune de un venit minim, care să fie același peste tot”, a declarat Cătălin Nechifor.
Eurocandidatul PSD a spus că o astfel de inițiativă ar putea fi pusă în practică, în condițiile în care grupul Socialist din Parlamentul European are peste 200 de reprezentanți. Mai mult, Nechifor și-a exprimat convingerea că propunerea privind introducerea unei pensii minime garantate va fi susținută și de reprezentanții Partidului Popular European și cei ai Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa. El a mai adăugat că inițiatorii unui astfel de act normativ vor identifica și resursele necesare pentru ca acest demers să poată fi pus în practică.
„Este un proiect care poate fi realizat. Iar acesta va veni în sprijinul tuturor pensionarilor din țările UE, și în special al celor din statele care au aderat în ultimii ani. Propunerea noastră este să existe o pensie minimă de care pensionarii să fie siguri că o primesc, însă fiecare stat poate să decidă suplimentarea sumelor în funcție de posibilități”, a spus candidatul PSD Suceava pentru Parlamentul European.

Recomandări

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate