Europarlamentarii PNL și PMP fac parte oficial din Grupul PPE, constituit miercuri

Grupul PPE rămâne cel mai puternic grup din Parlamentul European cu 221 de europarlamentari care au fost confirmați, miercuri, în ședința constitutivă a grupului, printre ei aflându-se și cei șase reprezentanți ai PNL și doi ai PMP, informează Mediafax.Grupul PPE rămâne cel mai puternic grup din Parlamentul European cu 221 de europarlamentari care au fost confirmați astăzi în ședința constitutivă a grupului. Europarlmentarul german Manfred Weber (CSU) a fost ales președinte al grupului PPE.”Membrii Partidului Național Liberal și cei ai Partidului Mișcarea Populară au fost acceptați cu unanimitate de către grupul PPE. Astfel, numărul membrilor Delegației României a crescut la cincisprezece europarlamentari”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.”Mă bucur pentru colegii mei din România. Aș vrea să le spun că le mulțumesc pentru frumosul cadou primit în această dimineață (miercuri – n.r.). Forțele de centru-dreapta s-au unit în România. Cei șase noi deputați liberali care ne stau alături, împreună cu cei doi de la Partidul Mișcarea Populară fac parte dintr-o dreaptă unită. Ei s-au alăturat unei echipe închegate. Este într-adevăr un cadou frumos pentru un președinte care își încheie mandatul”, a declarat președintele PPE, Joseph Daul, care a deținut până miercuri și președinția grupului.

Recomandări

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur: Congresul PPE de la București înseamnă vești foarte bune pentru fermierii români, dar și pentru aderarea la spațiul Schengen

PNL și PPE o susțin pe Ursula von der Leyen în fruntea viitoarei Comisii Europene, iar Manifestul Congresului PPE a solicitat admiterea deplină a României în spațiul Schengen