Europarlamentarii cer măsuri pentru recunoașterea calificărilor profesionale în întreaga UE



Eurodeputații s-au pronunțat, ieri, pentru o recunoaștere mai rapidă a calificărilor profesionale, dar și pentru crearea un mecanism de alertă în cadrul Sistemului de informare al pieței interne, care să cuprindă date despre eventuala limitare a dreptului de a profesa.
Calificările profesionale trebuie recunoscute mai rapid, însă fără compromiterea siguranței cetățenilor, pentru a facilita desfășurarea activității medicilor, stomatologilor, arhitecților și a altor profesioniști în străinătate, au decis, ieri, eurodeputații reuniți în sesiune plenară la Strasbourg, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Procedurile de recunoaștere a calificărilor profesionale în altă țară UE sunt dificile și mari consumatoare de timp, consideră eurodeputații, potrivit cărora accelerarea recunoașterii calificărilor profesionale prin simplificarea procedurilor îi va ajuta pe cei peste 50% dintre tinerii din Europa care doresc să lucreze în străinătate, dar va consolida și creșterea economică și va mări flexibilitatea pieței muncii.
Totodată, eurodeputații doresc și un mai bun schimb de informații între statele membre privind medicii și alți profesioniști care au făcut erori profesionale grave.
Toate aceste prevederi sunt cuprinse într-o rezoluție nelegislativă a raportoarei Emma McClarkin (Conservatorii și Reformiștii Europeni). Documentul prezintă opinia Parlamentului față de o propunere legislativă ce va fi prezentată de Comisie în decembrie pentru revizuirea Directivei din 2005 privind calificările profesionale. Directiva actuală include reguli pentru recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale în statele membre UE pentru 800 de categorii de profesiuni reglementate și recunoașterea automată pentru șapte profesii sectoriale: arhitect, stomatolog, medic, moașă, infirmieră, farmacist, chirurg veterinar.
Eurodeputații susțin introducerea unui card profesional facultativ care să ateste experiența academică și profesională dobândită și să fie conectat la Sistemul de informare al pieței interne. Acesta ar facilita schimbul de informații între autoritățile competente.
Europarlamentarii au arătat că există probleme grave provocate de situațiile în care persoane din categoriile vizate își desfășoară activitatea în UE, în ciuda faptului că au fost suspendați sau radiați în propria țară. Parlamentul European dorește crearea unui mecanism proactiv de alertă în cadrul Sistemului de informare al pieței interne, care să garanteze informarea tuturor statelor membre atunci când se ia o măsură de reglementare cu privire la înregistrarea unui profesionist sau la dreptul său de a presta servicii.
Deputații europeni consideră totodată că regulile actuale referitoare la cerințele lingvistice trebuie clarificate și cer Comisiei Europene și statelor membre să revizuiască regimul cerințelor lingvistice pentru cadrele medicale, acordând autorităților competente flexibilitatea necesară pentru evaluarea și testarea competențelor lingvistice ale profesioniștilor în domeniul
tehnic și al comunicării de zi cu zi, ca parte a procedurii de recunoaștere.