Europa vexată!

Europa vexată: Rusia lui Putin a dispus interzicerea vizelor pentru câteva sute de personalități din toate țările continentului, între care și români. Ministerul bucureștean de Externe cere „explicații”, pe lista interzișilor figurând Adrian Cioroianu, Eugen Tomac, Iulian Chifor ș.a. Dar ce – și de ce – să explice Moscova? Ne place Putin, nu ne place (îngrijorător: 86% dintre ruși au încredere în el!), actuala chestiune a refuzului vizelor poartă, în limbajul dreptului internațional denumirea de „retorsiune” și-i considerată „act perfect legal”, cu condiția ca acțiunea statului victimă să fie proporțională cu aceea la care a fost supus. Și-i proporțională, câtă vreme UE a interzis vizele pentru 33 de apropiați ai lui Putin, ba, mai mult, le-a „înghețat” averile depuse în conturile unor bănci din străinătate – ceea ce Putin n-a făcut. Nici n-avea motiv: ruși cu depuneri în Elveția și-n insulele Cayman vor fi, dar nemți cu conturi la Moscova, nici de sămânță.
Percepția occidentului vizavi de persoana lui Putin a oscilat între admirație și detestare. Revista „Time” i-a acordat, în 2006, titlul de „om al anului” cu motivația „a adus stabilitate și a acordat un nou statut țării sale” cu „pricepere extraordinară de lider” care „a preluat o țară aflată în haos, aducându-i stabilitate”. La data respectivă, aprecierile erau justificate, mai ales că se refereau la prestația putiniană internă; acum, după anexarea Crimeii și agresionarea Ucrainei, lăudătorii își ascund capul în nisip și trudesc la orchestrarea campaniei anti-Putin, deși explicația dată de liderul rus pentru totalitatea acțiunilor sale ar avea și ceva temei: „Globalizare nu înseamnă conducerea planetei de către o singură forță statală” (în speță, SUA). Alt argument moscovit, de astă dată la invocarea principiului securității colective „nimeni nu poate fi împiedicat de nimeni să adere la NATO”. Da, admite Putin, însă, la fel de unanim acceptat este și principiul „nimeni nu-și poate întări securitatea proprie în detrimentul altuia.” Pas de te descurcă!
Care-i adevărata față a liderului rus? Este convingător schițată în cartea „Rusia lui Putin”. În octombrie 2006, autoarea, Anna Politkovskaia, a fost găsită în liftul blocului moscovit, împușcată în cap și-n piept cu un pistol Makarov. Anna, supranumită „conștiința morală pierdută a Rusiei”, s-a preocupat mai întâi de persoana lui Putin, dar și de afacerile veroase ale mafiei ruse, de corupția și violențele din armată, de justiția militară, total subordonată puterii, de declinul intelectualității, de starea inertă a electoratului. Citindu-i cartea, înțelegi imediat mobilurile asasinatului și, dacă n-ai cum bănui cine a apăsat trăgaciul revolverului, intuiești cu destulă certitudine comanditarii crimei. „Cernenko a fost stupid, iar Gorbaciov n-a fost pe placul rușilor. Elțin ne determina uneori să ne facem cruce gândindu-ne unde ne-ar putea duce isprăvile lui. Iar acum avem de a face cu chintesența lor” – Putin. Care n-ar fi altceva decât un locotenent-colonel tipic al KGB-ului, o sosie a lui Akaki Akakievici, eroul umil din „Mantaua” lui Gogol. Se comportă exact ca un membru al poliției secrete din vremea lui Lenin. Nu este un tiran și un despot înnăscut. Pur și simplu a fost educat să gândească în termenii deprinși în cadrul KGB-ului, organizație pe care o consideră un model ideal, așa cum a declarat-o public nu o dată.
„De ce îmi displace atât de mult Putin? Îmi displace pentru lipsa lui de emoții, mai rea decât crima, pentru cinismul lui, pentru rasismul lui, pentru minciunile lui (…), pentru masacrul inocenților, care a continuat pe tot timpul mandatului său de președinte.”Când Politkovskaia a primit șpaltul cărții pentru corectură, s-a simțit datoare să mai adauge un capitol, denunțând vehement împușcarea în stradă a lui Paul Hlebnikov, redactorul-șef al ediției „Forbes Magazine” în limba rusă. După care, i-a venit rândul: împușcată în lift.