Adevărata poveste a acestei reuniuni la vârf europene nu o veți citi în ziarele românești. Din cauza lipsei de interes pentru Europa, românii pur și simplu nu se pricep la acest subiect și nu înțeleg ce se întâmplă de fapt. Slavă Domnului, ungurii sunt mai profesioniști decât noi.
Adevăratul erou al acestei reuniuni a fost ca atare un diplomat maghiar, singurul care a observat, la discuția tehnică pe text de marți seara, că din textul noului tratat european propus spre negociere lipsea ceva. Acest om era nu doar informat, dar și articulat: a luat cuvântul și a întrebat unde a dispărut partea din preambulul Constituției unde scria că Europa va avea “o piață internă în care concurența e liberă și nedistorsionată”. El a întrebat dacă acest fapt nu riscă să afecteze dosarul pe concurența liberă, unde Comisia europeană luptă cu monopolurile naționale (spre beneficiul consumatorilor, scăzând prețurile) sau consideră ilegale subvențiile de stat, ca distorsionând concurența egală. Ca atare, peședintele Barroso a doua zi a pus textul pe agenda reuniunii și noul președinte francez, dl. Sarkozy, a recunoscut că președinția germană făcuse această modificare la cererea lui. Comunitatea de afaceri din Europa a intrat în panică, și de abia în a doua zi, prin vetoul lui Gordon Brown, succesorul lui Tony Blair, pasajul, considerat inacceptabil, a căzut. Tot dl Sarkozy a vrut să pună în text că economia europeană vrea să fie una socială de piață, care tinde spre o economie cu șomeri zero, cam ce visa și dl Ion Iliescu prin 1990, dovadă că a și pus ceva similar în Constituția noastră din 1991. Pentru cine nu e lămurit, dl. Sarkozy se presupune că reprezintă dreapta franceză. Cu așa dreaptă, nu e de mirare că nimeni nu mai votează stânga în Franța. Sarkozy e pur și simplu populistul perfect, care spune ceea ce vrea să audă majoritatea electoratului lui. Problema este că toate celelalte 26 de țări din Europa, nu doar Franța, ar fi fost afectate de această modificare.
Ideea că pe ușa din dos se poate strecura o modificare de asemenea importanță, care face din Europa liberală o Europă socialistă și protecționistă ne arată că de fapt marele consens asupra viitorului Europei nu există. Egoismul și standardele duble (state ca ale noastre au tăiat drastic subvențiile de stat și au privatizat energia, exact ceea ce Franța nu vrea să facă) nu numai că nu vor scădea, ci vor crește. Liderii francezi au renunțat demult să explice votanților lor avantajele globalizării (cumperi produse ieftine chinezești), preferând să se așeze în fruntea lor, pentru a argumenta că produsele scumpe franțuzești sunt întotdeauna de preferat. Pe agenda domnului Sarkozy vor veni la rând și alte lucruri care ne aduc nouă avantaje azi în piața comună (de asta am avut în ultimii ani investitții străine excelente), cum ar fi taxele noastre pe profit mici, cota unică, etc, pentru că protecționiștii francezi consideră că le facem concurență neloială atrăgând investitorii cu aceste avantaje și , decât să scadă ei taxele, cum s-ar întâmpla într-o economie liberă, vor pune presiune pe noi și alte țări din Europa de Est să le creștem noi pe ale noastre, deci să tăiem singuri sursa noastră principală de creștere economică. Acesta era exact discursul rivalului său eliminat și înfrânt, domnul de Villepin, și zău, nu văd ce am câștigat cu dl. Sarkozy, care e drept că știe ce vrea și a împins lucrurile la summit, dar nu vrea ce trebuie. Ne rămâne, desigur, să ne aliem cu partea mai liberală a Europei, în primul rând cu Anglia, dar stau și mă întreb dacă miza reală a summitului a fost măcar percepută de liderii noștri.
Nu vom mai avea Constituție europeană, doar un tratat nou (nici o pagubă), iar noi, românii, nu vom mai avea comisar al nostru decât din când în când sau deloc (la cum se pricep partidele la nominalizări, mai bine renunțam singuri pledând incompetența). Europa va deveni și mai clar o uniune de state, cu un Consiliu puternic și o comisie slabă, ceea ce ne dezavantajează, pentru că, de regulă, Comisia e aliatul statelor mici, în vreme ce la Consiliu domină înțelegerile între mari, de genul celei pe care dl. Sarkozy a vrut să o facă acum.
La aniversarea de 50 de ani a Europei unite din această primăvară s-a lansat un volum, în care 50 de gânditori de pe continent (majoritatea oameni politici ca dna Merkel, Vaclav Havel, etc) au reflectat la viitorul uniunii (puteți citi pe site-ul Financial Times, http://www.ftbusiness.com/eu50/). Pentru că au vrut să aibă și un român, au ajuns și eu în această companie ilustră, și am scris un text pesimist, în care presupuneam că suntem la sfârșitul valului de liberalizare economică globală, lumea se va retrage în regiuni, care vor forma piețe interne în interior, dar nu în exterior, musulmanii fundamentaliști își vor face califatul fără să-i putem opri, cum nu i-am putut opri nici pe Lenin și ai săi în 1918, și peste vreo 50 de ani, când vor fi dat greș la fel de lamentabil precum comuniștii în 1989, o să redeschidem Europa din nou spre restul lumii și o să ne întorceam iarăși la idealul unei piețe globale. Din perspectiva asta, această ultimă reuniune europeană mi-a cam dat fiori. Tare mă tem să nu pățim cu Europa cam ce am pățit cu NATO, să devină o palidă versiune a ei însăși, taman după ce am intrat noi în ea. De asta m-aș simți mult mai bine dacă în exact acești puțini ani previzibili, mai exact în actuala perspectivă bugetară, noi am încerca să luăm cât mai mulți bani, să facem cât mai multe autostrăzi, în loc să visăm la reforme constituționale și alte fantezii. Pentru că nu știm ce vine după aceea, și vom avea un foarte mic cuvânt de spus în această privință.
