Eurobarometru: Doar 49% dintre români văd apartenența la Uniunea Europeană ca fiind un lucru bun

Procentul românilor care consideră că apartentența la Uniunea Europeană este un lucru bun este de doar 49%, în scădere cu zece procente față de ultimul sondaj realizat în urmă cu șase luni, conform Eurobarometrului făcut public miercuri de Parlamentul European.
La nivel european, 62% dintre cetățeni consideră că apartenența la Uniunea Europeană este un lucru bun pentru țara lor, procentajul reprezentând un nivel record în ultimii 25 de ani.
În ceea ce privește România, sondajul relevă o creștere ușoară față de aceeași perioadă a anului trecut. Comparativ cu aprilie 2018, a fost înregistrată o scădere de zece procente.
Gradul de apreciere față de apartenența la Uniunea Europeană este de 68%, în creștere cu un procent față de aprilie 2018, când a fost realizat ultimul sondaj Eurobarometru.
La nivelul României, 64% dintre cetățeni consideră că țara lor a avut de beneficiat de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană, în scădere cu șapte procente față de luna aprilie.
„La nivel european, sprijinul față de Uniunea Europeană a crescut semnificativ după referendumul din Marea Britanie din 2016, lucru care sugerează o îngrijorare crescândă a europenilor privind impactul Brexitului și o creștere a nivelului de conștientizare a beneficiilor apartenenței la UE, datorat negocierilor dificile pentru ieșirea Marii Britanii din UE”, se menționează în Eurobarometru.

Recomandări

Deputatul AUR Veronica Grosu consideră că inflația actuală cu o perspectivă de 10% este un „furt invizibil”, dar măsurabil, pe care îl face Guvernul asupra românilor

Prefectul Andronachi anunță că România ar putea accesa în premieră europeană mecanismul Restore pentru refacerea zonelor inundate

Traian Andronachi a anunțat că România ar putea accesa în premieră europeană mecanismul Restore pentru refacerea zonelor inundate
Traian Andronachi a anunțat că România ar putea accesa în premieră europeană mecanismul Restore pentru refacerea zonelor inundate

Președinții Curților de Apel din România reclamă dezinformarea privind vârsta și condițiile de pensionare ale judecătorilor