Expoziție internațională

„Euro Foto Art – Partner’s”, la Gura Humorului

Expoziția internațională „Euro Foto Art” la Gura Humorului
Expoziția internațională „Euro Foto Art” la Gura Humorului

La Casa de Cultură Gura Humorului a avut loc marți vernisajul Expoziției Internaționale „Euro Foto Art – Partner’s”, organizată de Asociația „Euro Foto Art” din Oradea în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina.
Expoziția etalează fotografii realizate de membrii celor 31 de organizații partenere din Europa și Asia ale Asociației „Euro Foto Art”
Etalată în Sala „Radu Dionisie Bercea” (anul trecut, după încheierea lucrărilor de reabilitare și modernizare a casei de cultură humorene, două săli, care au fost amenajate ca spații de expunere, au primit, prin hotărâri ale Consiliului Local, numele a doi artiști plastici humoreni, George Gavrilean, respectiv Radu Dionisie Bercea), expoziția aduce în fața publicului 103 fotografii, alb-negru și color, realizate de membrii celor 31 de organizații partenere din Europa și Asia ale Asociației „Euro Foto Art”.
Printre fotografiile expuse la Gura Humorului se află lucrări realizate de creatori din Cehia, China, Croația, Federația Rusă, Japonia, Serbia, Polonia, România, SUA, Ucraina și Ungaria.
Din România sunt etalate pe simeze fotografii realizate de membrii organizațiilor partenere din București, Cluj-Napoca, Carei, Craiova, Galați, Gheorgheni, Oradea, Marghita, Miercurea Ciuc, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Târgu Mureș, Valea lui Mihai.
O adevărată lecție despre fotografie
Prezentată la deschidere de directorul instituției culturale locale, prof. Constantin Logigan, care, adresându-se auditoriului alcătuit cu precădere din elevi a ținut o adevărată lecție despre fotografie, expoziția a fost comentată de reprezentanții Centrului Cultural Bucovina, artistul fotograf Victor T. Rusu și graficianul Mihai Pânzaru PIM.
Și pentru că prof. Constantin Logigan (care împreună cu Victor T. Rusu sunt inițiatorii Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”, ajuns la cea de-a XXXVI-a ediție, amplă manifestare de promovare a filmului documentar, a producției video și a culturii comunicării audio-vizuale) a subliniat faptul că evenimentul se petrece de Ziua Regalității Române și a evocat numele lui Carol Popp de Szathmari (1812-1887), primul fotograf de război din lume și cronicarul în imagini al Casei Regale, Victor T. Rusu a accentuat faptul că Asociația „Euro Foto Art”, care este unicul membru regional al Federației Internaționale de Artă Fotografie (FIAP), este organizatoarea unui Salon Internațional de Fotografie la care se acordă medaliile și plachetele „Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly”.
„O fotografie face cât o mie de cuvinte. Gândiți-vă câte cuvinte nerostite sunt în această expoziție!”
Aducând în atenția auditoriului faptul că „Gura Humorului este un pol al creației fotografice” (la Gura Humorului funcționează singurul fotoclub din județul Suceava), Victor T. Rusu a subliniat că, în contextul actualei campanii electorale, Centrul Cultural Bucovina, prin numeroasele sale activități, se află în „campanie culturală”, campanie care include și această expoziție internațională de fotografie.
La rândul său, graficianul Mihai Pânzaru PIM, care a evocat și el numele unui fotograf renumit (este vorba de „Icarul bucovinean”, regretatul Ștefan Petrescu, fotoreporter și operator de imagine la Televiziunea Română, colaborator al unor cunoscute publicații germane ca „Der Spiegel”, „Stern”, „Wirtschaft Magazin”, „Frankfurter Rundschau”, Frankfurter Allgemeine Zeitung”, „Burda”, precum și al televiziunii germane), i-a încurajat pe elevi să facă fotografii, întrucât astăzi acest lucru este la îndemâna tuturor, iar „fotografia are forța de a opri timpul în loc”.
„O fotografie – a spus în încheiere prof. Constantin Logigan – face cât o mie de cuvinte. Gândiți-vă câte cuvinte nerostite sunt în această expoziție!”
Expoziția Internațională „Euro Foto Art – Partner’s” poate fi vizionată la Gura Humorului până pe data de 29 mai a.c.

„Euro Foto Art - Partner's”, la Gura Humorului

Recomandări

28 de panouri foto-documentare care prezintă conace boierești din nordul Moldovei și Bucovina istorică, expuse la Muzeul de Istorie