Ministrul Sănătății Publice, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, la Râmnicu Vâlcea, că noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare de la 1 iulie 2008, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Azi (joi, n.r.) la București, are loc astăzi ședința Comisiei de Transparență care se întrunește pentru a aproba forma finală a proiectului noii liste de medicamente compensate. Comisia de Transparență va veni în următoarele trei zile cu forma finală a proiectului și dacă nu sunt probleme, săptămâna viitoare, îi vom înainta Guvernului forma finală spre aprobare. Dacă reușim, de la 1 iulie 2008 noua listă de medicamente va intra în funcțiune”, a declarat, joi, Eugen Nicolăescu.
Ministrul Sănătății a precizat că proiectul a fost supus dezbaterilor publice la care au participat reprezentanții lumii medicale, societatea civilă și farmaciști.
„Va fi pentru prima dată când o listă de medicamente compensate va fi însoțită și de protocoale terapeutice. În protocolul terapeutic vor fi trecute criterile pe baza cărora fiecare pacient primește un medicament compensat 90%, ori 50% și în acest fel va exista transparență totală. O altă noutate e că în lista A vor fi doar medicamente compensate 90%, ieftine, la care vor avea acces cât mai mulți oameni”, a spus Eugen Nicolăescu.
În Vâlcea, ministrul vizitează Spitalul Orășenesc Brezoi și Spitalul de Pneumoftiziologie „C. Anastasatu” Mihăești, unități cărora ministerul le-a alocat, în 2006, 2007 și 2008, 1.691.000 lei pentru executarea unor lucrări de reabilitare a clădirilor și achiziționarea de aparatură medicală.