Președintele interimar al PSD Suceava, deputatul Ioan Stan, va deschide lista acestei organizații pentru alegerile pentru Senatul României, în timp ce deputatul Eugen Bejinariu se va afla pe primul loc pentru Camera Deputaților. Listele PSD Suceava pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016 vor fi definitivate și aprobate în ședința de astăzi a Comitetului Executiv Național al partidului. Potrivit unor surse din PSD Suceava, pe locul doi pe lista pentru Senat, considerat eligibil de către social-democrați, ar urma să se afle consilierul județean și directorul Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret”, Virginel Iordache. Pe locul trei pe această listă ar urma să fie nominalizat actualul senator Ovidiu Donțu. Un alt senator al PSD Suceava aflat în funcție, Neculai Bereanu, a anunțat deja că nu va mai participa la alegerile parlamentare de la finalul acestui an.
În ceea ce privește lista PSD Suceava pentru Camera Deputaților, Eugen Bejinariu va fi urmat, pe locul doi, de medicul pediatru Maricela Cobuz, aceasta fiind și președintele Organizației Municipale Suceava a Femeilor Social Democrate. Medic la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Maricela Cobuz este fără doar și poate surpriza de pe lista PSD Suceava pentru Camera Deputaților. Pe locul al treilea ar urma să fie nominalizat fostul președinte al Consiliului Județean și al PSD Suceava, Cătălin Nechifor. Lista va fi completată de fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Alexandru Rădulescu, pe locul patru, el fiind urmat de inginerul silvic Emilian Havrici.
Listele PSD Suceava pentru Senat și Camera Deputaților vor fi semnate astăzi de liderul partidului, Liviu Dragnea, iar cel mai probabil, dosarele de candidatură vor fi depuse la Biroul Electoral Județean în cursul zilei de miercuri.




