„Eu mult păcătosul pustnic Isaia m-am trudit și am scris”



În jurul Mănăstirii Moldovița (ante 1402), ca de altfel pretutindeni, se nevoiau încă din secolele XIII-XIV câțiva sihaștri uitați de lume. Unii rămâneau necunoscuți până la moarte, alții trăiau un timp ca pustnici în poienile codrilor, apoi din nou se retrăgeau în mănăstire.
Unul dintre acești sihaștri a fost și Cuviosul schimonah Isaia (Cuviosul Isaia Pustnicul, de la Mănăstirea Moldovița, a secolele XVI-XVII). El s-a nevoit mai întâi în Mănăstirea Moldovița, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, ajungând monah foarte sporit în cele duhovnicești. Apoi, dorind să învețe mai multă carte, a fost trimis de egumenul său la vestita școală duhovnicească din Mănăstirea Putna. Aici străluceau în acea vreme doi mari dascăli putneni, Antonie Protopsaltul și arhimandritul Filotei. De la cel dintâi a învățat Cuviosul Isaia tipicul și cântarea psaltică, iar de la „prealuminatul” dascăl Filotei a învățat, pe lângă limbile greacă și slavonă, cunoștința Sfintei Scripturi și operele cele mai alese ale Sfinților Părinți. Tot la Putna a deprins meșteșugul caligrafiei și împodobirii cu picturi a cărților bisericești.
Reîntors la Moldovița, Cuviosul Isaia a petrecut un timp în obște, ca protopsalt și dascăl în școala mănăstirii. Apoi, râvnind marilor sihaștri de demult, s-a retras la liniște în pădurile din jurul mănăstirii. Acolo, făcându-și o colibă, se nevoia ziua și noaptea în post, în rugăciune și în luare-aminte de sine. Preacuratele Taine le primea din mănăstire, unde cobora la marile sărbători, iar hrana și îmbrăcămintea și le agonisea din lucrul mâinilor sale. Căci, fiind bun caligraf, copia cărți de slujbă pentru biserici și primea cele necesare.
Cel mai de preț manuscris copiat de Cuviosul Isaia, pe când era pustnic, este un frumos Tetraevanghel scris la cererea egumenului din Mănăstirea Moldovița, în timpul domniei lui Ieremia Movilă (1595-1606). Pe fila 257 se află această însemnare: „Eu mult păcătosul pustnic Isaia m-am trudit și am scris”. Iar pe prima filă se află dedicația pustnicului Isaia adresată, în semn de recunoștință, „Atotluminatului și prea sfințitului și de Dumnezeu alesului și dascălului nostru, chir ieromonah arhimandrit Filotei din Putna”. Tot pe prima filă, jos, notează schimonahul Isaia și această însemnare: „Eremia Movilă Voievod, din mila lui Dumnezeu domn (al) Țării Moldovei, scrie rugăminte egumenului nostru din Moldovița și întregului sobor”. Este vorba de o scrisoare a voievodului prin care cere să fie pomenit de călugări la sfintele lor rugăciuni.
După mulți ani de viață pustnicească, Cuviosul Isaia s-a reîntors în obștea Mănăstirii Moldovița. Apoi, mai trăind puțin și bineplăcând lui Dumnezeu, s-a strămutat la cereștile lăcașuri, în primele decenii ale secolului al XVII-lea.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 183-184, sursa: Doxologia.ro)



Recomandări

„Mărturisire și misiune. Viața ca o cântare a treptelor”, salon itinerant de carte în șapte localități din județ

„Mărturisire și misiune. Viața ca o <cântare a treptelor>”, salon itinerant de carte în șapte localități din județ
„Mărturisire și misiune. Viața ca o <cântare a treptelor>”, salon itinerant de carte în șapte localități din județ

Peste 300 de copii participanți la Concursul interjudețean de pricesne și cântece patriotice „Pentru Tine, Doamne!”

Peste 300 de copii participanți la Concursul interjudețean de pricesne și cântece patriotice „Pentru Tine, Doamne!”
Peste 300 de copii participanți la Concursul interjudețean de pricesne și cântece patriotice „Pentru Tine, Doamne!”