EU-HOPE DIVERSITY

Trăiește-și clipa, împlinește-ți visul!
Lecția domnului profesor Viorel Irimie (2)
(- urmare din numărul de miercuri, 26 octombrie a.c.)
Așadar, între elevii talentați și merituoși dar mai puțin norocoși de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava cu care Biblioteca Bucovinei are o colaborare excelentă, s-a numărat și eleva Alexandra Dumencu, acum studentă boboc la Cluj. Dacă multe din colegele ei au avut șansa să culeagă laurii numeroaselor premii naționale sau să fie editate în volum de către edituri și foruri culturale prestigioase, Alexandra Dumencu rămăsese, ghinion!, ceva mai pe margine.
Acum câteva luni însă, la una din lansările de carte ale elevilor, profesorul Viorel Irimie mi-a mărturisit cu tristețe: „regret enorm faptul că, în ciuda talentului însemnat, această elevă nu a obținut încă recunoașterea și își va lua zborul în lume, după ce a trudit enorm, fără confirmarea pe care ar fi meritat-o”. Această mărturie a profesorului m-a emoționat. Știam pe propria piele ce înseamnă să pierzi o șansă a tinereții, să nu te susțină niciun dascăl. Profesorul Irimie mi-a demonstrat însă că există profesori care suferă și se implică pentru ucenicii lor și care știu că un copil și un adolescent este o firavă mlădiță dintr-o grădină care necesită, neîncetat, bună îngrijire și atenție. Numai așa, cu o astfel de mentalitate a implicării și empatiei grădinărindu-ne țara și școlile, copiii și elevii, putem remonta handicapul imens cu care se confruntă astăzi România și care este reprezentat de educație și gradul de civilizație, ca și prin gradul de atragere a tinerilor români pentru piața de muncă și de cultură din țara lor; numai cu atari atitudini responsabile putem să ne asumăm viitoarea generație sănătoasă și viguroasă ce va prelua treburile nației. Alt scop mai nobil pentru o generație de intelectuali ca cea de față eu nu cunosc. M-am simțit solidară cu sentimentele de bun dascăl, de prieten și de părinte față de elevi, pe care le demonstra dezinteresat profesorul Viorel Irimie.
Pe la începutul verii, am pus la cale împreună să răscolim orașul căutând sursele posibile de finanțare și să edităm astfel cartea Alexandrei Dumencu în parteneriat cu Biblioteca Bucovinei, încât visul elevei și al profesorului Irimie să se îndeplinească, după voia și spusele sale: „acest copil să nu plece de acasă, să nu iasă în lume, fără volumul de autor pe care îl merită. Ar fi păcat să se piardă încă o speranță locală, din indiferență și neimplicare”. Bătând noi la ușa diverselor instituții, Primăria a fost până la urmă singura care putea susține în mod legal acest proiect. În această fază, eu fiind prinsă în alte proiecte deja angajate și urgente, l-am părăsit pe profesorul Irimie. Acesta s-a zbătut singur în timpul vacanței de vară, a scris proiecte de accesare și derulare, învățând metodologia nouă, a învățat să gestioneze proiectul și din punct de vedere financiar, a căutat și comparat oferte, a bătut la uși, a găsit editor, Lidana, a tipărit după îndelungi peripeții cartea, a cărei prefață am acceptat să o scriu, cu bucurie și încredere. Nu știți cât de mult timp și câte drumuri iau toate aceste activități, toate exectuate în locul propriilor proiecte personale, poate mai egoiste, dar și acelea absolut necesare pentru un profesor familist aflat în vacanță. Însă prioritatea realizării volumului elevei Alexandra Dumencu a ocupat firmamentul de concediu al profesorului și al familiei sale. Vineri, 21 septembrie, la ora 14, cartea a ieșit de sub tipar!…Din păcate nu veți sti niciodată cât de fericit a fost profesorul Irimie! Imaginați-vă, în această ipostază naturală, prin speranță, muncă și împlinire, profilul bunului român, și clișeul imaginii de sine a românilor s-ar îmbunătăți enorm…Însăși coperta verde a cărții trădează vitalitatea și optimismul unui om și dascăl care nu se lasă bătut și care investește generos clipe din propria viață în fiecare copil ce îi trece prin mână. Cartea se intitulează In Carpe Diem’s Memory, și conține juvenile texte poetice esențializate ale Alexandrei, adunate precum mucurile de lumânare ce rămân după încheierea rugăciunilor de seară ale unui adolescent exigent…Așadar, Trăiește-ți clipa ! , slogan ajuns emblemă pentru talentata autoare, devine și pentru mentorul ei, profesorul Viorel Irimie, un stil într-o viață de Om profund implicat în destinele Cetății, ale Școlii și ale Culturii, ale momentului actual românesc ce se scrie nu demagogic ci prin destinul fiecărei mlădițe românești.
De ce v-am spus această poveste adevărată? Ei bine, pentru că prea multă lume își petrece astăzi timpul numai cerând, văicărindu-se, cârcotind neîncetat, risipindu-și energia pentru a se resemna sau a sabota proiectele entuziaste ale altora (deh, capra vecinului!), așteptând mereu recompense și stimulente pentru a-și face meseria, sau preferând să fugă de realitate. Nimeni nu va veni la noi acasă pentru a face treaba noastră și a ne pune prosperitate și prestigiu în traistă. Oricât ne-ar fi de greu să răzbatem dincolo de aceste începuturi grele pentru România, numai implicarea, tenacitatea și buna credință ne vor aduce beneficii. Soarta acestui popor este aceea a păsării Phoenix, aceea de a reînvia mereu din propria cenușă. Nu am avut niciodată o altă alternativă în istorie, nu avem nici astăzi.
Cunosc mulți oameni care încasează venituri imense pentru a lucra pentru Bucovina și Suceava, pentru România, dar care nu fac, în esență, nimic important și competitiv. Această formă de discriminare trebuie să înceteze. Se vede treaba că, adesea, politicianismul acut care îi așează numai pe profitori în fruntea mesei, eliminând legile meritocrației destinate să împletească progresul real cu moralitatea socială, aduce serioase deservicii societății.
Angela FURTUNĂ
Publicistă, scriitoare
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/