Eu-Hope Diversity

O bombă cu implozie
Unul dintre subiectele la modă în ultimii ani este comunicarea. Discipline noi introduse încă din gimnaziu și colegiu, secții întregi ale unor facultăți de Litere, toate îi învață pe tineri ca și pe adulți că problema acestor timpuri este comunicarea, la ce folosește aceasta, care sunt strategiile de optimizare a ei. Importanța acestui domeniu a crescut și după integrarea în Uniunea Europeană, știut fiind că România îl are pe Leonard Orban comisar în Comisia Europeană unde acesta răspunde cu problemele de multilingvism. Comunicarea și multilingvismul par multora a fi probleme minore. Dar să îndrăznim a observa faptul că, deși avem de toate în ceea ce privește limbile, poliglotismul, încurajarea actuală în Turnul Babel european a diversității lingvistice și culturale, totuși oamenii nu mai au aproape deloc disponibilitatea de a asculta pe cel de lângă ei, de a auzi cu adevărat mesajul acestuia, de a simți apoi ceea ce acesta comunică, de a dialoga la modul real și nu formal cu interlocutorul. În fapt, nimeni nu pare a mai asculta pe nimeni, deși oamenii de azi sunt foarte conectați între ei, fie prin tehnologia de comunicare (telefoane mobile, internet, tehnici ultrarapide de comunicații prin satelit), fie prin mijloacele de advertising și PR. În fapt, folosind tehnologia nouă, omul actual comunică unui om cvasi-abstract informație și logistică și se cuplează cu acesta prin link-uri și adrese. Legăturile inter-umane au devenit astfel mai ales un gen de afaceri de recrutare de relații umane ce pot deveni utile fie pentru promovare la un level superior, fie pentru acțiuni lucrative ulterioare.
Oamenii investesc și cheltuiesc astfel tehnologia și suportul lingvistic pentru a se cupla la o uriașă piață politico-economică de utilizatori. Viteza instantanee de comunicare actuală este propice deciziilor rațional pozitiviste, iară nu vieții afective. Cantitatea de umanitate și sentimente se dovedește a fi invers proporțională cu cea de informație de piață.
La originile sale, însă, comunicarea a fost legată mai ales de darul limbilor primit de apostoli. Deci de capacitatea limbii date de Dumnezeu lui Adam de a conține mesajul divin – care era unul de iubire și de credință, de supunere și de ascultare, iară numai în ultimul rând de cunoaștere, care însemna un păcat capital. Mai departe, în Faptele Apostolilor 2 se povestește că, în Ziua Cincizecimii, s-a pogorât un vuiet din cer, iar pe fiecare apostol s-a așezat câte o limbă de foc și, din acel moment, fiecare a început să vorbească într-o altă limbă decât cea inițială primită de la Dumnezeu, însă în acest nou context poliglotic înțelegerea dintre ei continua să fie perfectă deoarece funcționa un fel de serviciu mistic de traducere simultană, iar racordarea la acest „serviciu” se făcea prin iubirea divină. Așadar, după apariția mai multor limbi, Biblia ne arată că aici este cheia alianței și a noilor concordii. Extapolând, aici ar fi cheia noii Europe.
Dar omenirea contemporană pare să fie surdă la aceste argumente. Oamenii nu se ascultă unii pe alții, iar cuvintele pe care și le aruncă par a fi goale de conținut și au devenit arme de atac și de distrugere.
„Ce este sfânt ?” spune un vers al lui Goethe, care atrage un alt vers: „Sfânt este ceea ce leagă multe suflete unul de altul”. În loc de a se aduna, sufletele contemporanilor noștri se îndepărtează unele de altele și se exclud. Oamenii par că își vorbesc doar pentru a se condamna unul pe altul la nefericire și la distrugere. Violența îi dezleagă pe unii de ceilalți prin veșmântul limbilor și limbajelor agresivității, care sunt mult mai folosite azi decât limbajele păcii și ale dialogului. Dar agresivitatea este echivalentul lipsei de iubire și de compasiune, a lipsei de înțelegere și de empatie.
Întrebarea care se pune este dacă nu cumva oamenii de astăzi, folosind limbile Pământului și tehnologia de comunicare la viteze ce depășesc natura sufletească a sensului iubirii-unire, nu au ajuns să fie doar niște simpli utilizatori robotizați, decăzuți din rolul de creație divină, goliți de natura lor originară și devenind cochilii de recepție și proiecție pentru niște mesaje alienante pentru civilizația umană. Mă gândesc din ce în ce mai mult la această întrebare, pentru că mi se pare că un răspuns pozitiv conține și informația despre cum se autodistruge sau cum este distrusă specia umană: prin pierderea interconectivității și aderenței omului la omenesc.
Unul dintre lingviștii și filozofii culturii și ai limbilor, și am numit aici pe Cl. Hagège, susține, în Le souffle de la langue (1992) că „ europenii nu pot decât să asculte strigătul polifonic al limbilor omenești. Atenția față de celălalt, ce vorbește limba sa proprie, constituie o condiție necesară dacă se vrea construirea unei solidarități care să aibă un conținut mai concret decât discursurile propagandistice.”
Oare nu cumva noi, românii mai ales, ne îndepărtăm de această frumoasă teorie-proiect, decăzând din condiția visului european, deși în stradă sau pe micile ecrane, mii de revoluționari, de politicieni, de nebuni sau de impostori, de anarhiști sau de simpli cetățeni onești au clamat la unison după căderea dictaturii că vor să intre în Europa, că vor în Lumea Liberă? Oamenii noștri nu se ascultă unii pe alții nici dacă își vorbesc numai în românește, și nicidecum să plece urechea și inima la mesajul altor limbi și la încărcătura lor de cunoaștere și de simțire. Pe de altă parte, există falii uriașe între ceea ce le trebuie oamenilor și ceea ce decid aleșii acestora prin metode democratice, ceea ce înseamnă că și comunicarea dintre ei este nulă, distorsionată sau deturnată; aleșii se prefac sau nu cunosc nevoile reale ale oamenilor și sunt seduși de ușurința cu care, deținând fără deontologie controlul vremelnic al Puterii, pot ajusta realitatea la dimensiunile utopiei, îndepărtându-se de sensul final al comunicării, care ar trebui să fie creșterea gradului de aderență a indivizilor la programul speciei umane iară nu dezintegrarea ei.
Această așa-zisă „comunicare” descrisă aici se dovedește a fi nimic altceva decât o bombă cu implozie informațională, o armă ce își atrage, captează și apoi distruge utilizatorii, după ce le consumă miezul omenesc…
Când ați avut ultima conversație tihnită, profundă și onestă cu un om împreună cu care vă simțiți părtaș la un discurs al sincerității, al omeniei și al bunei credințe? Sigur e că majoritatea vor răspunde: am uitat, a fost demult, dacă o fi fost…
Angela FURTUNĂ
Publicistă, scriitoare
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/