EU-HOPE DIVERSITY UN POPOR INCULT E UȘOR DE MANIPULAT

Doamna Profesor Oana Manolescu, deputat al minorității albaneze în Parlamentul României, Președinte al Asociației Liga Albanezilor din România, ne trimite lunar revista Prietenul Albanezului (Miku i shqiptarit). Pentru a vorbi despre albanezii din România, să coborâm pe scara timpului, aflând astfel că „prezența albanezilor pe pământ românesc este atestată documentar abia în anul 1595 când, conform raportului semnat de către agentul Giovanni de Marini Poli către consilierul imperial Pezzen la 14/24 martie, se semnalează venirea de la Cervenavoda a 15.000 de albanezi cu familiile lor, care au cerut îngaduința domnitorului Mihai Viteazul să se așeze în Țara Românească și dintre care circa 1500 au intrat în oastea lui Mihai”. Și înainte și după această dată au existat valuri succesive de emigrație, iar în secolele XVII, XVIII, XIX sunt mărturii că albanezii trăiau în țară ca negustori, meseriași și vestitii arnăuți (numiți la început arbănași) din trupele de garda domnești și boierești. Albanezii se așezau mai ales în orașe, datorită faptului că erau renumiți argintari, armurieri, avocați, bancheri, băcani, blănari, boiangii, brutari, cârciumari, cofetari, constructori, farmaciști, ingineri, medici, ofițeri, profesori, pânzari, rotari, tâmplari etc. La ora actuală, albanezii se mai află în județele Alba, Arges, Bacău, Brașov, Brăila, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și municipiul București. De-a lungul timpului, albanezii s-au evidențiat și în înalte funcții, activând în cultura românească și europeană, precum: umanista Elena Ghica (Dora d’Istria), familia domnitorului Vasile Lupu, Naum Veqilhargi, Constantin Draco (secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu), Constantin Caraiani – consilier pentru reorganizarea școlilor în timpul domnitorului Grigore Alexandru Ghica, Constantin Sakellarie – consul al Prusiei la Bucuresti, Alexandru Ghica – mare vistier etc.
La sfârșitul secolului XIX, începe în România mișcarea de renaștere națională albaneză, puternic sprijinita sufletește și financiar de către comunitatea din România, care număra pe atunci câteva mii de membri, majoritatea stabiliți la București, Constanța, Ploiești, Pitești etc. Au luat naștere societățile: Drita (Lumina), Dituria (Stiința), Bashkimi (Unirea) și multe altele, societăți culturale și patriotice. În fruntea lor aflăm pe Nikolla Nacio, Mihail Grameno, Asdreni (Aleks Stavre Drenova) – cel care a compus imnul național al Albaniei pe muzica lui Ciprian Porumbescu „Pe-al nostru steag e scris unire”.
Au apărut totodată în țară și primele reviste bilingve în albaneză-română și chiar trilingve albaneză-română-franceză, circa 30, sub egida diferitelor cercuri intelectuale ale comunității albaneze. Aceste informații despre comunitatea albaneză ne sunt puse cu amabilitate la dispoziție de Alar.
Ultimul editorial al Doamnei Deputat Oana Manolescu se intitulează « Când înveți graiul altui popor » și este unul dintre cele mai bune articole publicate în ultima vreme despre pericolul reprezentat de analfabetism și incultură pentru România. Nu pot decât să citez : … « plouă cu „perle” ale adolescenților la examenele de limba și literatura română, ba și la alte limbi studiate. În orice caz, cu tristețe remarcăm: o conversație în română sau altă limbă studiată, marea majoritate a tinerilor n-o poate susține. (…)După numărul cărților din librării ești tentat să crezi că a crescut și nivelul de cultură al populației tinere. Cultura apropie sufletele oamenilor, aduce înțelegere, prietenie, rezistență morală, iubire, pace. Nici nu trebuie mai mult, și cu astfel de calități poți deveni un om respectat de multi alții.
A crescut totuși nivelul de cultură?
Tinerii de astăzi sunt viitorul nostru popor, și ce fel de popor vom avea?
Un popor incult iși deviază personalitatea și poate fi ușor stăpânit, refuză educația, e ușor de manipulat, chiar de dezonorat. Un popor cult, în schimb, e respectat, cuvântul său în lume este ascultat. E la fel ca și pentru fiecare dintre noi, în parte.
Să dea Dumnezeu ca tinerii de astăzi să-și umple gospodăria cu de toate!
Dar cu bogăția materială nu se pleacă de pe Pământ. Se lasă pe-aici.
Sufletul însă nu dispare, iar adevărata lui bogăție este credința, bunătatea, modestia, dragostea; și mult, mult importantă este cultura generala – din care fac parte lecturile și cunoașterea limbilor strâine –, cultura generală care te ajută de cele mai multe ori să ajungi la calitățile enumerate mai sus ».
Așadar, încă un semnal de alarmă în fața fenomenului alienării de cultură a tinerei generații. De altfel, a-i asculta pe tinerii ce comunică numai între ei, fără perdea, este un exercițiu de revelație : limbajul folosit de liceeni, bunăoară, adesea surclasează limbajul păturii interlope sau de penitenciar. « E consecinta lipsei de lectură a cărților și deci a lipsei de vocabular și de exercițiu de vorbire. O limbă străină e ca o sobă: nu-i dai lemne, se răcește! », spune Doamna Deputat Oana Manolescu.
Ce ne facem, însă, când însăși limba română a ajuns să dețină statutul de limbă străină ? Iată un posibil răspuns :
Ca bibliotecă publică și instituție unică în județ, ce oferă asistență calificată și profilaxie pentru incultura publică, Biblioteca Bucovinei « I.G.Sbiera » îi așteaptă cu răbdare și fidelitate pe cititori. Cărțile nu trădează niciodată.
Angela FURTUNĂ
Publicistă, scriitoare
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angelafurtuna@yahoo.com
http://laurencejth.over-blog.net/