„Eu este un altul. Septologie III-V”

O carte pe zi: „Eu este un altul. Septologie III-V”
Autor: Jon Fosse
Traducător: Ovio Olaru
Apariție: 2024
Nr. pagini: 288
Editura: TREI
Jon Fosse a obținut premiul Nobel pentru Literatură 2023.
Descriere
“Eu este un altul” urmărește povestea a doi bărbați care trăiesc pe coasta de vest a Norvegiei. Se apropie sfârșitul anului, iar Asle, pictor în vârstă, văduv, își rememorează fragmentar viața, printre fărâmele unei existențe de-acum molcome. Trăiește singur și are doi prieteni: pescarul norvegian Åsleik și Beyer, proprietarul unei galerii de artă care locuiește în Bjørgvin, la câteva ore de mers cu mașina. Tot acolo, în Bjørgvin, trăiește un alt Asle, de asemenea pictor. El și naratorul alcătuiesc fiecare dublul celuilalt, două versiuni ale aceluiași om, ale aceleiași vieți. Eu este un altul pune sub semnul întrebării subiectivitatea, sinele, ce anume ne face să fim ceea ce suntem și de ce ducem o viață și nu alta.
Meditațiile despre artă, prezente în primul volum din Septologia lui Jon Fosse, prezentat ieri, la rubrica “O carte pe zi”, sunt reluate și accentuate și în acest al doilea volum („Eu este un altul”).
Ce spun criticii
„O meditație despre îndoială, credință, artă, identitate și… alcool.“ (The Times Literary Supplement)
„Portretul pe care-l face Jon Fosse celor două destine care se întretaie alcătuiește un valoros roman metafizic.“ (Publishers Weekly)
„Fosse e unul dintre acei scriitori pe care te simți vinovat că nu i-ai citit deja, sau pe care ai jurat să-i citești cândva (poate către sfârșit de octombrie, după un anunț important venit de la Stockholm).“ (The New York Times)
Frânturi din „Eu este un altul. Septologie III-V”
”(…) îmi doream să pictez fiindcă eram priceput la asta, dar după aceea priceperea a devenit de-a dreptul neimportantă, ba chiar greșită, nu voiam să fiu priceput, ci pictam ca să exprim ceva ce nu se putea spune altfel, pictam pentru a exprima o prezență îndepărtată, așa îmi închipui, pentru a face întunericul să lumineze, pentru a scoate la lumină întunericul strălucitor, îmi zic, și de câte ori nu m-am gândit la asta, îmi zic, fiindcă gândesc mereu și mereu aceleași gânduri și pictez mereu și mereu același tablou, așa e, dar totodată fiecare tablou e unic și toate sunt legate ca într-un soi de serie și fiecare expoziție e o serie diferită, dar finalmente, toate tablourile pe care le-am pictat sunt legate între ele și constituie un singur tablou, o singură imagine, îmi zic, fiindcă într-un cotlon sau altul dinlăuntrul meu se află o imagine care e imaginea mea cea mai intimă, pe care încerc iar și iar să o pictez, și cu cât mă apropii mai tare de acea imagine, cu atât tablourile devin mai bune, dar imaginea cea mai intimă din mine nu e nicio imagine, firește, fiindcă imaginea cea mai intimă, cel mai adânc îngropată în mine nu există, ci într-un fel doar este, doar o simt făra ca ea să existe, este, dar nu există, e de negăsit, și totuși imaginea asta, care nu e o imagine, se află deasupra tuturor celorlalte imagini (…)”.