Pildă creștină

Etica adopției (III)

Biserica este de acord cu adopția copilului numai în caz de criză: dispariția ambilor părinți naturali. E așa de profundă legătura dintre copil și părinte, încât copilul apare ca un purtător al unui suflet ancestral și nici o adopție din lume nu poate înlocui la modul autentic relația dintre mamă (părinte) și copil.
În caz de dispariția părinților, adopția poate fi făcută, cum s-a precizat, doar prin înlocuirea maternității naturale cu maternitatea spirituală. Acolo unde nu există această maternitate duhovnicească apare o filiație artificială care devine o antiteză a maternității.
Un părinte indiferent de situația prin care trece, nu are dreptul să-și în¬străineze copilul (Psalmul 68, 9). Dreptul părintelui asupra copilului nu este dis¬creționar, căci dreptul copilului este un drept divin de a avea părinți naturali și de a-și protegui existența în condițiile creșterii lui în familie. În strategia de protecție a copilului, trebuie avut în vedere în primul rând ca părinții nu au dreptul să înstrăineze copiii în vederea adopției de către altcineva.
Sfântul Ioan Gură de Aur, un mare ierarh al Bisericii din secolul IV, spunea că: „lipsa de educație produce copii răi, pe care părinții uneori îi dezrădăcinează din rudenia lor și înfiază alții. Ce este mai uimitor decât să vezi părinți repudiindu-și copiii pe care i-au născut, dar pe care nu i-au educat și adoptând copii pe care nu i-au născut?” (Migne, P.G., tom. 54, col. 636).
Adopția nu întărește familia, ci dimpotrivă o diminuează. Psalmistul David zice: „fericit omul care-și va umple casa de copii; nu se va rușina când va grăi cu vrăjmașii săi în poartă” (Psalmul 126, 5).
– Biserica este de acord cu adopția numai în caz de criză a familiei
Biserica este de acord cu adopția numai în caz de criză a familiei. Nu putem generaliza adopția; dacă ea a apărut ca o necesitate, în stare de criză, ea rămâne în sine tot ecoul unei crize.
O adopție trebuie făcută întotdeauna numai în interesul copilului. Trebuie avută mare prudență la adopțiile internaționale. În timpul războaielor medievale turcii luau copii din diferite țări pe care-i făceau ieniceri (un fel de teroriști) care apoi erau puși să lupte chiar împotriva poporului și a familiei din care proveneau.
Pentru a se diminua avalanșa de adopții internaționale sau naționale trebuie de urgență întărită familia, care este celula de baza a societății.
Acest sprijin trebuie să fie rapid și eficient. Statul devine puternic numai prin întărirea familiei. Sacralitatea familiei este singura șansă de supraviețuire a popoarelor. Reevaluarea familiei din toate punctele de vedere este o problemă prioritară pentru omenire acum la începutul mileniului trei, care va fi religios sau nu va fi deloc (Andre Malraux).
Biserica este singura instituție care poate să determine omenirea de a reveni la valorile spiritual – creștine
Biserica este singura instituție care poate să sensibilizeze și să determine omenirea de a reveni la valorile spiritual – creștine pe care le moștenim de la Mântuitorul Iisus Hristos.
Dacă pentru lumea de mâine mai avem nevoie de moralitate și de ordine socială, atunci trebuie să recuperăm cât mai repede instituția familiei și mai ales să ajutăm familiile tinere prin adoptarea unor programe naționale speciale.
Adopția copilului cu familie sau fără de familie rămâne o temă prioritară pentru agenda mileniului trei. (Prof. Univ. Dr. Ilie Bădescu – Facultatea de Sociologie a Universității din București, Preot Prof. Dr. Mihail Milea – Seminarul Teologic Liceal din Buzău)

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava