Ethan Hawke a devenit tată pentru a patra oară



Actorul american Ethan Hawke a devenit tată pentru a patra oară, după ce a doua lui soție, Ryan Shawhughes, a născut o fetiță, care a primit numele de India, la sfârșitul lunii iulie.
Ethan Hawke mai are doi copii – Maya, în vârstă de 12 ani, și Levon, în vârstă de nouă ani – cu prima lui soție, actrița Uma Thurman, și o fiică, Clementine, a cărei mamă este Ryan Shawhughes, fosta guvernantă a primilor săi doi copii, informează contactmusic.com.
Ethan Hawke – care a divorțat de Uma Thurman în 2004 – și Ryan Shawhughes s-au căsătorit în 2008.
Ethan Hawke a devenit celebru în 1988, cu rolul din filmul „Cercul poeților dispăruți”. Din acel moment, rolurile au curs pentru el, actorul jucând, printre altele, în „Colț Alb”, „Cu picioarele pe pământ”, „Marile speranțe”, „Parfum de cedru”, „Gattaca”, „Înainte de apus”. În 2002, actorul a fost nominalizat la premiul Oscar pentru rolul din „Zi de instrucție”, unde a jucat alături de Denzel Washington. Ethan Hawke nu s-a limitat la cariera de actor, el debutând ca regizor cu filmul „Chelsea Walls”, în 2002. De asemenea, Hawke este autorul cărții „Miercurea cenușii”.
Actorul a venit la București în octombrie 2009, pentru a participa la Balul de Halloween organizat de mama sa, Leslie Hawke, care conduce Asociația Ovidiu Rom, ce are programe dedicate educației copiilor defavorizați. Organizat din 2005, Balul de Halloween are scopul de a strânge donații pentru această cauză.