Liga Profesionistă de Fotbal

Eternul Mitică Dragomir



Mitică Dragomir a candidat de unul singur la șefia FRF
Mitică Dragomir a candidat de unul singur la șefia FRF

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, în conferința de presă ce a urmat Adunării Generale în care a fost reales la șefia LPF, că va colabora la conducerea forului cu aceeași echipă ca în mandatul precedent.
„Voi avea aceeași echipă pe care am avut-o și până acum. Sunt aceiași doi vicepreședinți, Iosif Robi Urs și Alexandru Boc, același secretar general, Valentin Alexandru și același director economic, Alexandru Popescu, sunt oameni de încredere”, a spus Dragomir.
A alergat de unul singur
După ce a fost singurul candidat, președintele LPF a afirmat, în glumă, că realegerea în funcție a reprezentat o surpriză pentru el. „Azi, în Adunarea Generală am fost reales în funcția de președinte pentru următorii patru ani. E o surpriză plăcută, mă simt în al nouălea cer. Am avut emoții, pentru că a fost un membru lipsă și un altul s-a abținut. Acum mă duc acasă să mă îmbăt cu nevastă-mea. Când ești recunoscut ca o autoritate, ca un om care face treabă, e normal că te votează omul. Eu sunt conștient că s-a votat omul Mitică Dragomir, pentru că omul sfințește locul. Eu am fost prieten cu toată lumea, am fost echidistant. De supărat, o să-i mai supăr eu, că așa se întâmplă, dar sunt un luptător și mă voi lupta în continuare”, a completat Dragomir.
Întrebat dacă își mai dorește un nou mandat, Dragomir a răspuns: „Depinde ce mandat, eu îmi doresc un mandat sportiv”. El a adăugat în glumă că „alții” își doresc mandat de la procurori, precizând că nu e tentat nici de o candidatură la președinția României. „Eu îmi doresc mandat sportiv, alții își doresc mandat de la procuror. La președinția țării nu vreau, păi ce, sunt schizofrenic? Doamne-ferește! Trebuie să-ți vezi lungul nasului și să te întinzi cât îți este plapuma”, a explicat Dragomir.
Urziceniul și Pandurii nu l-au votat
Oficialul LPF a menționat că nu este supărat pe cluburile Unirea Urziceni, care s-a abținut de la vot, și Pandurii Târgu Jiu, care nu a participat la Adunarea Generală. „Nu sunt deloc supărat că s-a abținut Unirea Urziceni. A fost un vot democratic, e normal să aibă alte preferințe. Cei de la Pandurii n-au venit, ca să nu voteze împotrivă, au fost diplomați. Eu am vorbit cu Marin Condescu, nu-i port pică, aș fi un om mic, dacă i-aș purta pică. Nu m-am certat cu Condescu și nu e supărat pe mine. Ieri, când am vorbit cu el, nu era supărat. Fiecare are dreptul să gândească și să susțină pe cine vrea”, a subliniat Dragomir.
Cică are și-un program
Dumitru Dragomir a declarat că va posta pe site-ul oficial al LPF programul său. „E un program de care mă voi ține și o să fie pus pe site”, a adăugat Dragomir, care a precizat că de când este președinte la LPF nu a avut parte de o așa Adunare Generală liniștită.
Președintele a menționat că soția sa și-ar fi dorit să nu fie reales la conducerea LPF. „Soția mea de abia aștepta să plec de la Ligă, să mai stau și eu pe acasă, să am grijă cu fiul meu de afacerile noastre. Pe mine mă consumă foarte mult și meseria asta… e meseria dracului. Să poți să-i mulțumești pe toți vulcanii ăștia vulcanici. Eu am fost echidistant, nu am făcut abuz cu nimeni, nu m-am răzbunat pe nimeni, dacă m-a supărat cineva n-am încălcat regulamentul”, a precizat oficialul Ligii.
Dumitru Dragomir a fost reales în funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), în cadrul Adunării Generale ce a avut loc luni. El este președintele LPF din 1996, fiind reales în această funcție în octombrie 2000 și noiembrie 2005.