O faptă de arme răsunătoare, asta le lipsește mânjilor lui Wenger pentru a împlini majoratul în fotbal. Câștigarea campionatului ar fi una, câștigarea trofeului Champions League ar fi cealaltă. În Anglia lupta se dă la baionetă cu trupa expertă a lui Alex Fergusson, în timp ce în Europa lecția predată lui Milan va însemna ceva doar pentru italieni dacă Arsenal nu-i oferă continuitate printr-o prezență în finală. Bineînțeles, foarte important este culoarul, unii dintre favoriți se vor trezi în cale cu Fener sau Schalke și implicit cu viză pentru semifinale, îmi asum acest pronostic. Revenind la victoria lui Arsenal împotriva Milanului, tunarii au renunțat la acel respect amestecat cu teamă, vizibil în tur. Au luat meciul pe cont propriu și ce a ieșit ne-a încântat pe toți. Practic, gazdele au avut doar două șanse pentru a-și lua soarta în propriile mâini, ambele în prima repriză, când jucătorii erau proaspeți. Fabregas a scos o minge de pe linia porții, apoi, la singura pasă luminoasă a lui Kaka, Pato nu a simțit setea de a șuta… Dacă era un ou în locul mingii, acesta nici nu s-ar fi spart, atât de grijuliu l-a așezat în mâinile lui Almunia! Odată depășite potențialele puncte de inflexiune, tunarii au zburdat efectiv, de-a lungul, de-a latul. Erau peste tot, conduceau jocul și le mai și plăcea!
Dintre celelalte echipe, ochisem câteva din linia a doua de la care mă așteptam să le facă viața grea granzilor. Lyon avea tracțiune pe față asigurată de acest Benzema, însă golul egalizator primit conjunctural în tur a cântărit greu și Manchester a trecut mai departe, nu fără opinteli. Apoi, Roma… Ce atipică poate fi această formație! Totti își asumă fără probleme rolul de infanterist în linia întâi, în lipsa unui atacant clasic el fiind cel care este luat în primire de fundașii centrali adverși. E drept, Spaletti a imaginat un fel de evantai, cu mecanisme nu atât de evidente. De aceea jocul romanilor nu emană forță, cât imprevizibil. Evident, acest imprevizibil se poate întoarce pe neașteptate împotriva lor, însă deocamdată au scos Realul și pot fi singurii italieni rămași în cursă.
Tot la categoria sus-amintită le încadram și pe Sevilla și Porto. Beneficiind de adversari “de încălzire”, acestea au clacat exclusiv pe mâna lor. Sevilla i-a luat tare pe turci în ideea de a-și face meciul ușor și a-și asigura calificarea cu minimum de efort. După 2-0 au arătat prea multă suficiență și până la urmă au fost pedepsiți la penalty-uri. Deși aceeași soartă a avut-o și Porto, scenariul s-a scris mult mai spectaculos. Acest meci chiar ar fi meritat să fie văzut în direct! Paradele pe care le-a inventat portarul lui Schalke 04 se acumulează de obicei într-un sezon întreg, însă Neuer le-a concentrat în 120 de minute plus lovituri de departajare. Practic, acesta a făcut ca scorul să nu ajungă la proporții sugerate de însuși numele echipei sale, Schalke 04! Emblematică mi s-a părut o fază din prelungiri când Quaresma a scăpat singur, atât de singur – vorba cântecului, a fentat, a simulat șutul, însă Neuer a refuzat pur și simplu să se culce și a rămas pe picioare, încovoiat în fața portughezului, cu mâinile ca niște lopeți bălăngănind până la pământ. Iar intervenția sa la șutul tras de la 11 metri de Lisandro Lopez zdruncină serios ideea că un penalty nu poate fi apărat!
