„’Ete, d-aia!”

Istoria arbitrajelor anapoda începe acum aproape o jumătate de secol, adică de la finala World Cup din 1966. Atunci, un tușier rus, pe nume Bahramov, a semnalizat gol la o minge, dacă nu mă înșală memoria, șutată în transversală de Geoff Hurst, de unde a căzut în fața liniei porții sau pe ea, dar în nici un caz dincolo, astfel încât să fie gol. A fost, totuși, datorită lui Bahramov, singura ființă de pe Terra care a văzut altceva decât toți ceilalți. Mai surprinși decât păgubiții, nemții, au fost înșiși beneficiarii, englezii, care s-au trezit cu acest cadou care le-a adus titlul mondial. Fapta s-a produs în prelungiri, la scorul de 1-1! Iar asta o face încă mai condamnabilă, fiind greu de presupus că rusălăul a fost doar chior, și nu cumpărat. Nu discut aici despre mânărelile la care se dedau arbitrii din toată lumea, în campionatele naționale (exceptându-i, totuși, pe englezi și pe nemți, deși e greu de crezut că există locuri fără „trânte”; mai plauzibil e că poate nu am văzut eu meciurile suspecte), nici despre tradiționalele 5% acordate gazdelor în aprecierea fazelor litigioase, ci despre fotbalul la cel mai înalt nivel, indiferent că e vorba despre echipe naționale sau cluburi. Vă mai amintiți poate de arbitrul paraguayan care a distrus un meci și-o țară-ntreagă la Mondialul din 2002. Ori de cel care a dus-o pe Franța la World Cup, ultima ediție, cea din Africa de Sud, după ce în prelungirile barajului cu Irlanda Thierry Henry a luat cu mâna (!) mingea deja ieșită în aut de poartă (!!), și-a potrivit-o și de aici a ieșit golul calificării. Numai naivii rău ar putea crede că n-a fost nici o legătură între asta și funcția lui Michel Platini.
Alaltăieri noapte, într-o semifinală de Europa League, Sevilla a deschis scorul în urma unui ofsaid mare, curat, vizibil de pe Marte. Nu însă și de la tușă sau măcar de la linia de fund, unde se afla, la vreo 5 metri distanță de locul faptei, unul din paraziții ăștia mai noi, numiți „arbitri adiționali”. Dacă punem la socoteală cele 5% în favoarea gazdelor și înmulțim cu 5 (numărul arbitrilor), iese cam 25%, dacă nu chiar 30%, că mai e și ăla de plimbă tabeluța cu leduri. Iar dacă vă întrebați de ce nu se introduce un hawkeye, ca la tenis, pentru fazele cu probleme, Platini cred că v-ar răspunde: „’Ete, d-aia!”