Preotul, în scaunul spovedaniei, împlinește trei lucrări:
1. PĂRINTE
2. DOCTOR
3. JUDECĂTOR
Poartă în el Duhul Sfânt și prin Duhul Sfânt ne iartă păcatele.
Dacă am vedea slava Harului Dumnezeiesc în care slujește preotul, atunci la această vedere am cădea la pământ, și dacă preotul însuși s-ar vedea în ce slavă cerească stă când își săvârșește slujirea sa, ar deveni un mare nevoitor (ascet) ca să nu întristeze cu nimic Harul Duhului Sfânt care viază în el.
Preotul cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt și asemenea unor îngeri vede cu mintea pe Dumnezeu. Are destulă putere să desfacă mintea noastră de cele pământești și să o statornicească în Domnul.
Cine-l întristează pe preot, îl întristează pe Duhul Sfânt care viază în el.
Un preot bun poate transforma duhovnicește și poate mântui mii și mii de suflete. Dar și credincioșii iubitori de Hristos, prin rugăciunile lor, pot schimba viața și sufletul preotului mai puțin bun.
Mijlocitor între Dumnezeu și oameni.
Toate slujbele săvârșite de preoți hirotoniți canonic de Biserică sunt primite la Dumnezeu, indiferent de viața lor personală, căci nu ei, ci harul Duhului Sfânt primit la hirotonie lucrează prin ei și săvârșește toate. Preotul este numai un slujitor, un colaborator al Harului, un mijlocitor între Dumnezeu și oameni. El numai cât rostește cu cuvântul și Duhul Sfânt care lucrează prin episcopi și preoți toate le săvârșește.
Știind că zilele vieții noastre sunt tot mai puține, că părinții duhovnicești iscusiți sunt tot mai rari, iar setea de cuvânt de folos este tot mai mare, să cerem de la Dumnezeu, prin rugăciune și lacrimi, păstori cu râvna fierbinte către Dumnezeu.
Are Dumnezeu încă destui aleși necunoscuți, care pot să călăuzească sufletele pe calea mântuirii.
Calitățile unui duhovnic bun sunt acestea:
- să fie mai întâi om de rugăciune;
- să iubească biserica și pe toți oamenii;
- să fie smerit și blând cu cei smeriți care se căiesc de păcatele lor și aspru cu cei leneși, care nu merg la biserică și nu părăsesc păcatele;
- să nu fie iubitor de bani și de lucruri pământești, nici să fie iubitor de laudă și cinste;
- iar cununa tuturor, să fie gata la nevoie a-și pune viața și sufletul pentru Biserica lui Hristos și pentru fiii săi sufletești.
Creștinul își poate schimba duhovnicul în următoarele situații:
- daca duhovnicul său a decedat;
- dacă nu este mulțumit cu duhovnicul sau pentru că nu-l spovedește cu răbdare, după canoane:
- dacă este rudă cu preotul din sat;
- dacă spovedește în comun;
- dacă preotul este prea tânăr și nu are timp să asculte spovedania fiecăruia;
- dacă s-a smintit de el.
Însă nimeni nu-și poate schimba duhovnicul, fără voia celui dintâi, dacă este în viață. Cel mai bine și canonic este ca fiecare creștin să se spovedească la preotul parohiei respective rânduit de Dumnezeu, căci toți preoții au același har.
Nimeni nu poate vorbi de rău pe slujitorul și robul Domnului – preotul. El spre această slujbă e sfințit. Și când o săvârșește, chiar păcate de ar fi făcut cumva, el e curat și luminat ca și îngerul.
“De va avea și învățătură și așezare nedreaptă, să nu-l ascultați pe el. Iar, de va învăța drept, apoi la viața lui să nu vă uitați, ci cuvintele lui să le ascultați… Deci, de nu-l vei asculta pe el, te vei osândi”. (Sfântul Ioan Gura de Aur)
Vindecarea și, în final, mântuirea stă în deasa sfătuire și, unde nu este deasă sfătuirea, cad sufletele ca frunzele.
În concluzie, rolul capital al duhovnicului este de a fi călăuză și îndreptător al credinciosului, ajutându-l să se desprindă din amorțeala păcatului și a morții și să afle Raiul prin pocăință, smerenie și iubirea de vrăjmași.
(www.biserica.org)