Intrarea sub ascultarea unui părinte duhovnic iscusit
Rari sunt cei ce cunosc taina ascultării. Cel ce ascultă este mare înaintea lui Dumnezeu. El imită pe Hristos Care ne-a dat El însuși pilda ascultării. Cel ce ascultă și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu și de aceea sufletul său este pururea în Dumnezeu și Domnul îi dă harul Său. Domnul iubește sufletul ascultător și dacă-l iubește, îi dă ceea ce sufletul a cerut de la Dumnezeu. Cel ce asculta este înger pământesc, dacă face ascultare fără cârtire și cu simplitate.
Duhovnicul, pentru creștin, este întocmai ceea ce este calapodul pentru încălțăminte, tiparul pentru cărămizi.
Spitalele de psihiatrie ar fi goale dacă creștinii s-ar mărturisi drept, curat, cu sinceritate, smerenie și ascultare, la duhovnici distinși, fie ei și severi, după care să se împărtășească cu vrednicie.
Ca printr-o sită este cernută întreaga omenire. Trec anii peste noi, suntem surzi la clopotele Bisericilor care ne cheamă la pocăință și doar când vine moartea, durerea și boala, îngroziți ca toată știința medicala nu poate face nimic corpului nostru ruinat, atunci alergăm la rugăciunile preoților.
E cam târziu! Totuși… dacă această nădejde este sinceră, din inimă, ca a tâlharului de pe cruce, atunci mila lui Dumnezeu vine chiar în ceasul acela să aline durerea celui ce-L strigă cu disperare.
Duhovnicul ne arată Calea
Metamorfozând rolul părintelui duhovnic, acesta introduce pe bolnav în sala de așteptare a Doctorului trupului și sufletului nostru. Părintele duhovnic pătrunde dincolo de atitudinile și gesturile convenționale, în spatele cărora ne ascundem personalitatea atât de alții cât și de noi înșine. El sesizează persoana unică, cea după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Când ne îndreptăm către duhovnic, nu cerșim doar iertarea păcatelor, care să ne ofere nădejdea mântuirii, ci mai ales așteptăm întărirea voinței, pentru a nu mai păcătui, știind prea bine că voința de până acum nu ne-a ajutat suficient, n-am învățat a o folosi. Această întărire a voinței se face în mod sigur prin rugăciuni și prin împlinirea canonului ce-l primim, dar mai ales prin alegerea căii de a nu mai păcătui. Iar CALEA, duhovnicul este dator să ne-o arate, să ne încurajeze să călcăm pe ea, să ne ia de mână și să ne conducă pașii noștri neștiutori, nehotărâți pe deplin, neînvățați la acest mers întru curățire, în lumina totală. Să făptuim astfel și când suntem singuri, să putem fi văzuți de oricine fără să ne rușinăm.
Ascultarea
Sfatul duhovnicului are mare valoare pentru credincios. Dacă duhovnicul ne va da tămada cea mai potrivită pentru boala noastră, în mod sigur ne vom vindeca. Dacă ascultăm de părintele nostru duhovnic, dacă avem încredere în el, să nu ne fie teamă că suntem povățuiți greșit. Dumnezeu va găsi întotdeauna mijlocul prin care să ne descopere adevărul. A trăi în ascultare, înseamnă să ne facem inima sensibilă la orice schimbare duhovnicească din viața noastră. Cine nu ascultă de duhovnic, nu ascultă nici de Dumnezeu.
Puțin contează dacă părerea părintelui nostru duhovnic este imperfectă. În măsura în care sunt împlinite poruncile în ascultare și credința în Hristos, Dumnezeu va îndrepta faptele noastre. Ceea ce părea fals se va adeveri. În schimb ceea ce părea desăvârșit, după judecata noastră, nu va fi, adesea, decât reflexul voinței noastre păcătoase și Dumnezeu nu va mai fi cu noi. “Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Mă asculta, și cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine”. (Luca 10, 10)
Fără ascultare, fie el patriarh, episcop sau preot, mirean sau călugăr se poate pierde, pentru că Dumnezeu îl părăsește pe acela care are prea multă încredere în propria sa inteligență.
Dacă suntem gata să ne urmăm duhovnicul și să avem încredere în el, Dumnezeu sfârșește întotdeauna prin a rândui lucrurile întru-un sens pozitiv.
Taina ascultării este una din realitățile cele mai serioase pe drumul mântuirii. Toată lucrarea este a lui Dumnezeu. Preotul numai deschide gura, iar toate le face Dumnezeu.
Voia lui Dumnezeu
În om pot sălășlui trei voințe: voința sa, voința diavolului și voința lui DUMNEZEU.
Cea din urmă, voința lui Dumnezeu, nu o putem afla decât prin gura părintelui nostru duhovnicesc la scaunul Tainei Sfintei Spovedanii.
Când vine moartea, pe suflet îl iau diavolii, dacă n-a făcut voia lui Dumnezeu. Aceste duhuri rele nu fug de noi decât atunci când văd asupra noastră harul lui Dumnezeu (flacăra dumnezeiască ce-l înconjoară pe omul ascultător), pe care îl vom dobândi în urma ascultării de duhovnic.
Lumea și pofta trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.
Ascultarea este o renunțare totală la voința personală și la cea a diavolului. Aceasta este calea pe care trebuie să o urmăm pentru a deveni liberi, pentru a auzi în inima noastră vocea Duhului Sfânt.
Toți câți s-au mântuit au făcut ascultare, fără ascultare neajungându-se acolo unde dorim să fim și să rămânem pentru veșnicie.
Adevăratul ascultător urăște voia sa și o acceptă pe cea a părintelui său duhovnicesc. Pentru aceasta primește libertatea de a se ruga lui Dumnezeu cu minte curată și sufletul său contemplă liber, fără gânduri, pe Dumnezeu și se odihnește întru El. El vine degrabă la iubirea lui Dumnezeu, datorită smereniei și pentru rugăciunile părintelui său duhovnicesc.
Dacă ne vom pune întrebarea cine este preotul (duhovnicul) atunci vom putea spune următoarele:
- Preotul este un om al lui Dumnezeu și chemat de Dumnezeu la cinstea aceasta a preoției.
- Nimeni nu este mai mare ca preotul pe pământ. Și după moartea sa, preotul tot preot rămâne când se va scula la Judecata cea Mare. Harul preoției nu se șterge niciodată.
- „Fraților, ascultați pe mai marii voștri și vă supuneți lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă”. (Evr. 13, 17)
În fiecare parohie este un om care este al tuturora, pentru că e părintele sufletesc al tuturor, care este chemat ca martor, ca sfătuitor ori ca reprezentant în toate actele cele mai solemne ale vieții, care ia pe om de la sânul mamei sale și nu-l lasă decât la mormânt, care binecuvântează ori sfințește leagănul, nunta, patul morții și sicriul, un om la picioarele căruia creștinii merg a depune mărturiile lor cele mai intime, un om care, prin starea sa, este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletului și ale trupului, un om care știe toate și al cărui cuvânt cade de sus asupra inteligențelor și asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeiești.
(www.biserica.org)
