Când citiți aceste rânduri, ne aflăm în plină etapă intermediară în Italia și Spania. Într-o săptămână liberă de confruntări europene, unii joacă meciuri de Cupă, alții comprimă campionatele. Normal, toți ochii sunt pe această echipă a Romei care nu se mai poate abține de la viciul victoriei, chiar dacă lipsește capul răutăților, il capitan Totti. Nouă victorii din nouă posibile pentru echipa francezului Rudi Garcia, ceva de neimaginat în presezon. În Europa, un început similar a avut Standard Liege, dar după nouă victorii au urmat o înfrângere și un egal, pentru ca apoi fosta echipă a lui Mircea Rednic să reziste în fața lui Anderlecht, la Bruxelles, cu un om mai puțin jumătate de oră, ba chiar cu doi pe final. Măcar în această fluctuație și tot se simte mâna lui Rednic! În schimb, Roma poate prelungi această stare de grație, întrucât mâine, în epilogul etapei, are meci pe Olimpico în compania lui Chievo, o echipă care cu greu va evita retrogradarea în acest sezon. Dar Roma are o tradiție în a o sfecli în meciurile cu ultima clasată. Este partida clasică între lider și lanternă. Romanii își mai aduc aminte de titlul pierdut din cauza lui Lecce, în ultima etapă, anul de grație 1986. Și atunci romanii erau lideri, iar Lecce era gata să plece, de pe ultima poziție, în Serie B. Scorul a fost 2-3. De-aia zic vorbă mare, dacă Roma scapă cu bine din această confruntare aparent ușoară cu Chievo, atunci chiar că toate drumurile duc la Scudetto.
În Spania avem numai partide neutre, însă ne-ar putea interesa meciul de pe Beranbeu, de diseară, asta dacă Rusescu va prinde iarăși niște minute în echipa Sevillei. Vă imaginați cum ar fi un gol al lui… Raul? Să-i ținem pumnii, doar astfel n-ar mai putea fi ignorat de domnu’ Piți pentru barajul cu grecii.
Să nu uităm de o etapă intermediară și la tenis, mai precis turneul de la Paris-Bercy, acolo unde se află toată crema tenisului masculin. Nadal, favorit 1, n-a cîștigat niciodată aici, un prilej în plus de a paria pe el.