Liga I

Etapă intermediară cu meciuri interesante

Etapa intermediară de azi și mâine din Liga I programează câteva meciuri deosebit de interesante. Fără îndoială, derbiul rundei este meciul dintre Rapid și Steaua, programat pentru mâine.
Până atunci, astăzi se joacă șase din cele nouă meciuri ale etapei. Capul de afiș este meciul de la Vaslui, unde ambițioasa echipă a alui Porumboiu întâlnește revelația returului, Poli Timișoara. Va fi un meci pe viață și pe moarte, mai ales că bănățenii au simțit deja aerul tare al cupelor europene, iar vasluienii țintesc și ei o participare în competițiile organizate de UEFA. Merită de urmărit și meciul CFR-ului, o echipă aflată în scădere de turație, iar orice pas greșit ar însemna o apropiere periculoasă de celelalte urmăritoare.
Programul meciurilor de miercuri, 19 martie:
Dacia Mioveni – Oțelul Galați, ora 15.00
FC Vaslui – Poli Știința Timișoara, ora 15.00
Gloria Bistrița – U Cluj, ora 15.30
Dinamo București – Poli Iași, ora 17.00
Pandurii Târgu Jiu – Ceahlăul Piatra Neamț, ora 19.00
CFR Cluj – Farul Constanța, ora 20.00

Recomandări

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului