După un eșec în fața campioanei de la juniori II, echipa locală de rugby CSȘ LPS Suceava va avea o misiune dificilă în fața propriilor spectatori împotriva celor de la LPS Focșani, vicecampioana de anul trecut în campionatul under 18. Chiar dacă au trei jucători în națională, sucevenii sunt conștienți că îi așteaptă un meci extrem de greu, împotriva unei echipe ce a cochetat în ultimii ani cu podiumul acestui campionat.
„Chiar dacă au pierdut etapa trecută la Steaua, adversarii vor veni mult mai motivați să câștige. Au o echipă valoroasă și asta deoarece la Focșani există centrul de excelență la nivel de juniori, acolo unde nu se pune problema finanțării”, a declarat antrenorul Dumitru Livadaru.
Duminică vor începe competițiile și juniorii mai mici, astfel că de la orele 10.00, pe stadionul Unirea vor evolua juniorii III, mai exact cei de la LPS Suceava împotriva celor de la LPS Pașcani, iar de la orele 11.00, la juniori patru, CSM Suceava va întâlni CSȘ Pașcani.