Directorul Școlii federale de antrenori din cadrul Federației Române de Fotbal, Mircea Rădulescu, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că noul antrenor principal al formației Dinamo, Esteban Vigo (foto), deține licența Pro. „Înainte de sărbători, am solicitat forului spaniol să ne comunice ultimul curs urmat de domnul Vigo Esteban, iar astăzi am primit un fax din partea omologului meu, Mariano Moreno, prin care ne-a înștiințat că antrenorul lui Dinamo deține licența Pro”, a spus Rădulescu. Oficialul FRF a precizat că s-au făcut demersurile necesare și în privința antrenorului secund al formației Dinamo, Urbano Ortega. „Cu Vigo Esteban ne-am lămurit și el poate antrena oricând o echipă de Divizia A. Acum rămâne de văzut dacă și Urbano Ortega are dreptul de a-și exercita profesia”, a mai spus Rădulescu, care a adăugat că un antrenor secund trebuie să dețină „minim licența A UEFA”. Antrenorii Esteban Vigo și Urbano Ortega au fost numiți la conducerea tehnică a formației Dinamo la sfărșitul lunii decembrie 2005, înlocuindu-l pe Ioan Andone, care și-a reziliat contractul.
