De curând, o credincioasă bolnavă mi-a cerut să mă dezbrac de veșmintele liturgice peste ea, căci a mai văzut acest obicei și în alte locuri; și a auzit că e foarte bine ca preotul să se dezbrace de veșminte peste credincioși.
Recunosc, e prima dată când mi s-a cerut un astfel de lucru „bisericesc” și am fost pus în situația de a rezolva în mod corect, ortodox și canonic, cumva dorința credincioasei.
În primul rând, am explicat respectivei persoane că este un obicei, o practică ce nu este prevăzută în nici o rânduială a Bisericii.
În al doilea rând, ca să nu dezamăgesc această credincioasă, i-am așezat epitrahilul pe capul aplecat și ne-am rugat împreună pentru chemarea milei lui Dumnezeu, pentru vindecare și sănătate, cu rugăciunile rânduite în cărțile de slujbă.
În al treilea rând, i-am explicat ce înseamnă veșmântul liturgic, întrebuințarea sa, și că a așeza fiecare parte a veșmântului peste ea nu aduce nici un folos, pentru că veșmintele sunt rânduite pentru preot la săvârșirea sfintelor slujbe, în special a Sfintei Liturghii.
Cu alte cuvinte, după săvârșirea Sfintei Liturghii, am dezbrăcat veșmintele liturgice după rânduială în sfântul altar, și nu peste această credincioasă, evitând practica necanonică.
Atât îmbrăcarea, cât și dezbrăcare sfintelor veșminte se fac doar în sfântul altar
Singurele situații prevăzute de rânduielile Bisericii în care preotul poate așeza veșmântul liturgic – doar epitrahilul – este cea dată de Taina Spovedaniei și de momentul împlinirii celor patruzeci de zile de la nașterea unui prunc; aici fiind vorba doar de așezarea epitrahilului peste capetele credincioșilor.
De ce nu este corect să se facă dezbrăcarea veșmintelor peste credincioși?
Veșmintele, chiar dacă sunt purtătoare de sfințenie, sunt rânduite doar pentru sfințiții slujitori care le îmbracă după o rânduială precisă: fiecare piesă a veșmântului este binecuvântată cu mâna în forma crucii, este sărutată, și la momentul îmbrăcării se rostesc rugăciunile speciale. Apoi, la momentul dezbrăcării, preotul iarăși rostește rugăciunile prevăzute de rânduială și sărută veșmintele în parte, așezându-le cu evlavie la locul potrivit. Atât îmbrăcarea, cât și dezbrăcare sfintelor veșminte se fac doar în sfântul altar.
Dacă preotul ar dezbrăca veșmintele peste credincioși, nu ar mai putea săvârși rânduiala rugăciunilor și, cumva, ar necinsti Taina Preoției, prin care i se dă dreptul exclusiv de folosire a veșmintelor în mod corect.
Scriptura mărturisește despre femeia păcătoasă care a primit vindecare doar prin atingerea hainei Mântuitorului Hristos; deci, nu e nevoie ca preotul să dezbrace veșmintele, ci e nevoie de o atingere smerită și sinceră, și de credință puternică. (Pr. Răzvan-George TOPALĂ)
