Doi dintre liderii PNL-ului sucevean, vicepreședintele Mihai Aurel Steiciuc și senatorul Tiberiu Prodan, au încercat să provoace miercuri seară o „lovitură de palat” la nivelul organizației municipale Rădăuți, lovitură care s-a dovedit a fi un eșec. Mai precis, vizita la Rădăuți a celor doi a avut ca intenție „dizolvarea” staff-ului organizației municipale și pregătirea terenului pentru constituirea unei alte echipe la conducerea filialei rădăuțene. Chiar dacă Steiciuc și Prodan au acționat „la intimidare”, după cum a declarat unul dintre liderii organizației PNL Rădăuți, planul celor doi nu a avut succes, în condițiile în care au încercat să provoace o situație care nu era statutară și, mai mult, nu au reușit nici să determine „un val de demisii”. Trebuie remarcat că echipa de la PNL Suceava a avut o rundă de discuții și cu consilieri independenți din Consiliul Local Rădăuți, discuții care au avut ca temă atragerea acestora și „închegarea” unui nou nucleu la PNL Rădăuți, ofertă ce a cuprins și posturi la vârf în „viitoarea organizație”. Cu toate acestea independenții din deliberativul rădăuțean au respins în bloc oferta liberală. Aceeași reacție a avut-o și organizația municipală PNL unde, atât președintele, Gelu Țugulea, cât și vicepreședinții au avut o atitudine solidară în ceea ce privește menținerea actualei organizații. Cel mai probabil, inițiativa „loviturii de palat” a avut ca suport apropierea dintre Petru Carcalete și staff-ul organizației PNL respectiv TNL Rădăuți, echipă care la alegerile din anul 2004 a reușit să aducă un număr considerabil de voturi liberalilor suceveni.




