Eșecul marilor puteri

Deși în ultimul articol părea că am tras „ultimele concluzii” despre Euro 2016, am constatat între timp că am ignorat taman marile puteri ale acestui sport, astfel că voi repara astăzi această chestiune, cu îngăduința dumneavoastră. Particularitatea greu de uitat a turneului din Franța a fost repartizarea tuturor acestor mari puteri pe aceeași parte de tablou în faza eliminatorie, vinovate fiind Spania și Anglia, care nu și-au câștigat grupele. S-a creat astfel un culoar nesperat până în finală, de care a profitat Portugalia. Cum despre Franța am discutat pe larg anterior, în calitate de finalistă, au mai rămas doar patru:
Germania– Campioana mondială a încercat să ia și titlul european cu atacanți din Turcia în lot. Poate și pentru că unul dintre cei mai talentați jucători ai generației sale, Reus, a ratat și acest turneu final, după cel mondial. În două meciuri consecutive și eliminatorii, nemții au făcut henț cvasiintenționat în careu. Mueller n-a marcat nici măcar o dată și a fost protagonistul celei mai ridicole execuții de la Euro. Prea multe chestii care i-au tras în jos.
Italia– Peste așteptări, nu din valoare, ci din știință. Cum ar fi arătat oare squadra azzurra cu cei mai valoroși jucători ai săi, Claudio Marchisio, de la Juve, și Marco Verratti, de la PSG?
Spania– N-a fost suficientă dezamăgirea din Brazilia pentru ca selecționerul Vicente del Bosque să schimbe stilul. A pierit pe limba ei. Nolito, o dezamăgire majoră. Superficială la înfrângerea cu Croația, și-a complicat viața cam la fel ca Barcelona când a pierdut cu Real. În loc de Portugalia, adversară pe care o domină tradițional, a primit în optimi Italia.
Anglia– Cădere dureroasă, de sus, acolo unde o cocoțase multă lume. Generația mânjilor nu numai că nu era coaptă, dar la fiecare ieșire din cercul lor, englezii par neadaptați la ce joacă restul lumii. În insulă, nici o echipă de top nu mai are antrenor englez, poate ar fi cazul să se miște lucrurile și la națională. Pe Daum deja l-au pierdut…