După un joc foarte bun făcut la Ploiești, tinerii jucători ai echipei CS Universitatea Suceava au clacat pe teren propriu, în fața unei echipe mai modeste decât Uztel-ul și anume Politehnica Izometal Timișoara, cu scorul de 26 – 30 (9 – 13). Încă din debutul partidei, mai exact din minutul cinci, la scorul de 2 – 2 jucătorii echipei sucevene au început seria interminabilă a ratărilor, ce i-a costat cele două puncte puse în joc. Profitând de lipsa de concentrare a sucevenilor, timișorenii s-au distanța pe tabelă la cinci goluri în minutul 23, scor 5 – 10 și au intrat la vestiare cu un avantaj de patru goluri, după ce în ultima fază a jocului, echipa locală a ratat apropierea la două goluri, luând un gol pe contraatac, scor 9 – 13. Scenariul în care jucătorii noștri au ajuns în situație de finalizare, dar au nimerit de multe ori bara, plasa de protecție sau portarul s-a repetat și în partea a doua a jocului. Lipsa din teren a principalului jucător din meciul cu Ploieștiul, Adrian Chiruț, s-a simțit și în jocul echipei când acesta a stat pe bancă. „Acest rezultat este un eșec, în primul rând pentru că la începutul campionatului ne-am propus victoria în aceste meci și pentru că timișorenii au luat puncte de pe terenul nostru, obligându-ne astfel să procedăm și noi la fel în meciul din retur. Unul din principalele motive pentru această înfrângere ar fi faptul că Adrian Chiruț nu a putut fi suplinit în teren, acest fapt ducând automat la scăderea vitezei de joc. Ne-am angajat în dueluri unul la unul, știind prea bine că adversarul e mai puternic la capitolul forței fizice. Mai mult, lipsa de concentrare a dat peste cap jocul nostru, prin ratările multiple din situații clare, în care l-am făcut mare pe portarul lor”, a declarat după meci antrenorul Petru Ghervan. Acesta a mai adăugat că în rândul jucătorilor săi încă se simte lipsa de maturitate, deoarece nici o altă echipă din ligă nu ar fi abordat așa un meci important. Pentru suceveni au evoluat sportivii, Andrei, Sărdaru, Chiruț (5 goluri), Juravle, Dospinescu (2), Drăghici (1), Gavriloaia (5), Tcaciuc (1), Ignat (3), Adomnicăi (2), Țuțu (2), Bursuc (1), Brădațăn și Mitrea (4). Etapa viitoare, suceveni vor avea un meci foarte greu, acasă la Steaua București. După patru etape, clasamentul Ligii Naționale arată astfel:
1 HCM Constanța 4 4 0 0 119 98 8
2 Steaua București MFA 4 4 0 0 134 118 8
3 Dinamo Baumit București 4 3 0 1 141 117 6
4 CSM Medgidia 4 2 1 1 133 113 5
5 Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 4 2 1 1 115 112 5
6 Izometal Timișoara 4 2 0 2 114 109 4
7 UCM Reșița 4 1 2 1 115 113 4
8 CS Universitatea Suceava 4 2 0 2 101 108 4
9 Uztel Ploiești 4 2 0 2 107 114 4
10 HCM CSM Bistrița 4 2 0 2 106 120 4
11 HCM Brașov 4 1 0 3 93 100 2
12 Minaur Baia Mare 4 1 0 3 118 132 2
13 Armătura U Agronomia Cluj 4 0 0 4 99 114 0
14 Politehnica Iași 4 0 0 4 91 118 0





