După patru victorii consecutive în play-out, echipa locală CSM Bucovina Suceava a suferit prima înfrângere din acest an și nu oricum, ci la scor pe terenul Olimpiei București, 40 – 5. Fără șase din oamenii de bază, Bortă, Croitoru, Conache, Ștefancu, Andronic și Ignea, dar și cu doi jucători nerefăcuți, sucevenii nu au reușit să dea o replică pe măsură adversarilor, fiind dominați la toate capitolele. Gazdele au profitat din plin de greșelile în serie ale sucevenilor și s-au impus fără emoții. „Chiar dacă aveam probleme cu lotul mă așteptam ca jucătorii care au intrat în teren să ia jocul mai în serios, dar n-a fost așa. Cu toate că o înfrângere era oarecum previzibilă, diferența de scor a fost mult prea mare și asta din cauza atitudinii pe care am avut-o în teren. Va trebui să trecem rapid peste acest eșec și să ne concentrăm pentru meciurile viitoare”, a declarat antrenorul Constantin Vlad, cel care în aceste zile se află la malul mării alături de Nicu Ignea, în cantonament cu naționala under 20, cu care se pregătește pentru mondialul din Chile. În celelalte două meciuri ale etapei în play-out, Poli Iași a trecut pe teren propriu de Grivița București cu 36 – 20, în timp ce Bârladul a luat o gură de oxigen după victoria în fața Brașovului, 28 – 17. În următoarea etapă, CSM Bucovina va întâlni pe teren propriu, ultima clasată, CFR Brașov.
Clasament:
1. Olimpia București 5 4 0 1 110-35 4pbonus 20puncte
2. Poli Iași 5 3 0 2 86-65 4pb 16p
3. CSM Bucovina Suceava 5 4 0 1 73-89 0pb 16p
4. RC Bârlad 5 2 0 3 84-109 2pb 10p
5. RC Grivița 5 1 0 4 56-73 3pb 6p*
6. CFR Brașov 5 1 0 4 63-101 2pb 6p
* Echipă penalizată cu un punct





