Dacă e să purtăm o eșarfă nu stăm prea mult pe gânduri să o asortăm cu hainele sau să găsim moduri de a ne schimbă prea mult look-ul cu ajutorul ei. Dar închipuie-ți cum arătau vedete precum Lana Turner, Marilyn Monroe și Grace Kelly oprind în față la Brown Derby (locul de întâlnire al tuturor vedetelor de la Hollywood) pentru prânz, iar frumusețea lor fiind doar puțin ascunsă de eșarfele de mătase și ochelarii de soare. Simply glamorous!
Stiluri de eșarfe
De-a lungul timpului, eșarfele au fost realizate din diferite materiale, pornind de la lână groasă (s-au păstrat sub formă de fulare) și până la mătase fină și vaporoasă, cu modele sau fără – în funcție de trendul vremii. Astăzi le găsim confecționate mai mult din mătase și materiale ușoare pentru a le asigura mișcare fluidă, strălucire și pentru a ne face și mai fermecătoare.
Dacă e să vorbim despre dimensiuni, putem spune că nu sunt alese la întâmplare. Spre exemplu, cele de 35 – 40 de cm sunt bandane sau baticuțe, iar o eșarfă-sal poate ajunge până la 120 cm lungime.
Le poți purta…
Aici cu siguranță nu există dubii, pot fi purtate la gât, pe cap, ca șaluri, centuri, ca accente și chiar ca piese vestimentare. Pot accentua sau adăuga culoare, ori pot fi un accesoriu subtil. Pot fi legate, prinse cu bijuterii sau cu accesorii speciale. Pe scurt, imaginația este singura care te poate ajuta sau limita. O eșarfă poate fi asortată într-o infinitate de feluri!
Funde, eșarfe, panglici… înfloresc primăvara
Primăvara aceasta va fi una romantică iar accesoriile vorbesc despre asta. Și ce poate fi mai reprezentativ pentru acest stil decât o eșarfă, o fundă sau o panglică pusă în locul potrivit?
Unde să le purtăm? Oriunde! Te poți inspira din rochiile cu funde de la Donna Karan, Chloe, Carolina Herrera, Dolce & Gabanna sau Giambattista Valli.
Mai poți purta eșarfele pe cap, iar în acest caz, poți alege ca model colecția din acest sezon de la Christian Lacroix.
De asemenea, te poți etala cu o eșarfă și într-un mod convențional și aici ai opțiuni foarte tentante.
Anna Sui a folosit eșarfe care se remarcă prin imprimeuri sau materialul din care sunt confecționate și le-a aranjat în moduri convenționale.
Bottega Venetta a accentuat ținute simple cu eșarfe lungi în culori suave, dar destul de puternice pentru a conferi un farmec subtil.
Pentru o petrecere elegantă unde vrei să fii glamorous, poți alege să porți o eșarfă-șal în stilul prezentat de Giorgio Armani. Irezistibil, nu-i așa?
Givenchi, pe de altă parte, preferă să completeze ținutele cu eșarfe în nuanța dominantă a ținutei.
Ineditul însă vine din faptul că eșarfele sale acoperă exact cât trebuie pentru a te „înveli” într-o aură de mister sexy, chiar și într-o ținută formală.
Jean Paul Gaultier propune un stil mai „jucăuș” și alege să combine culori și modele, să folosească moduri de purtare originale – totul pentru a te înveseli!
Așadar, acum că ai de unde alege, te poți reinventa cu eșarfe și funde! Secretul este să îți lași imaginația să te ghideze!
Sursa: www.stiletto.ro




