La Cimitirul Pacea

Eroii neamului, comemorați de Ziua Independenței



Soldații căzuți la datorie au fost comemorați ieri și la Suceava cu prilejul zilei de 9 mai, când se sărbătorește Proclamația Independenței de Stat a României, săvârșită pe 9 mai 1877. La Monumentul Eroilor de la Cimitirul Pacea a fost organizat un ceremonial militar și religios, la care au participat veterani de război, reprezentanți ai structurilor Ministerului Internelor, numeroase oficialități locale, politicieni etc.
După săvârșirea slujbei de pomenire și depunerea coronelor de flori, a urmat un moment de defilare, la care au participat trei plutoane ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și unul al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.
Tot ieri, pe 9 mai, s-a mai serbat și Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, și Ziua Uniunii Europene.




Recomandări