Astăzi, 28 noiembrie, se împlinesc 106 de ani de la unirea Bucovinei cu patria mamă, România. Este un eveniment despre care se vorbește tot mai des în ultima perioadă, dar trebuie spus că acest act a fost pregătit cu mult timp înainte.
Unele personalități ale timpului și-au adus o contribuție esențială, numele cele mai importante fiind, fără doar și poate, cele ale lui Iancu Flondor și Ion Nistor.
Acum peste 100 de ani, cei doi artizani amintiți au ales drumuri diferite, fiind însă însuflețiți de același ideal. Declanșarea Primului Război Mondial a prins Bucovina în prima linie a frontului. Armatele ruse și austro-ungare s-au confruntat pe teritoriul Bucovinei într-o încleștare care nu avea nimic în comun cu dorințele românilor.
„Dar atât Iancu Flondor cât și Ion Nistor au înțeles că venise momentul decisiv în realizarea visului național. Autoritățile habsburgice i-au privit cu suspiciune pe români, mai ales că România nu și-a precizat poziția față de conflictul mondial, preferând o neutralitate înțeleaptă.
Tensiunea era amplificată de faptul că la Viena și Budapesta se știa că România aspira la realizarea statului național unitar. De aceea, liderii politici bucovineni au fost atent supravegheați de autorități”, a arătat lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja, de la catedra de Istorie și Relații Internaționale a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
- Flondor și Nistor, acțiuni diferite pentru același deziderat
Cu toată supravegherea autorităților austriece, Iancu Flondor și-a intensificat legăturile cu liderii politici din România. În 1915, el i-a trimis lui Ionel Brătianu un Memoriu privitor la fruntariile Bucovinei în care își exprima speranța că Unirea se va realiza cu respectarea principiului naționalităților.
„Din păcate, acest Memoriu a fost interceptat de autoritățile austriece care îi vor intenta un proces și îi vor fixa domiciliu obligatoriu. Riscându-și libertatea și chiar viața, Iancu Flondor a rămas în legătură cu fruntașii politici români”, a mai arătat cadrul universitar sucevean.
Ion Nistor, un alt mare artizan al Unirii din 1918, a decis să treacă frontiera în România, aducându-și contribuția la același deziderat de la Iași și București.
„Astfel a desfășurat o campanie propagandistică în slujba idealului național. În presa din România a publicat o serie de articole care au pregătit din punct de vedere propagandistic Unirea. Activând sub egida «Ligii pentru unitatea tuturor românilor», patronată de Nicolae Iorga, el a susținut în 1915 crearea unui Institut de studii referitoare la românii din afara granițelor țării.
Tot în 1915 a publicat «Românii și rutenii din Bucovina. Studiu istoric și statistic», lucrare care a servit ca sursă de informații pentru susținerea drepturilor românilor în Bucovina. În această perioadă, activitatea sa în slujba cauzei naționale s-a desfășurat la cel mai înalt nivel.
În cadrul Academiei Române a susținut mai multe conferințe, pe teme istorice și politice, pentru a demonstra drepturile istorice ale românilor în Bucovina. Pentru meritele sale, Academia Română l-a primit în rândurile sale, ca membru activ, la 19 mai/1 iunie 1915”, a menționat lectorul universitar doctor Radu Florian Bruja.
- Iancu Flondor a citit Declarația de Unire de la 1918
Bucovina a fost a doua provincie, după Basarabia, care s-a unit cu România. La 28 noiembrie 1918, în sala de marmură a Mitropoliei Bucovinei, Congresul General al Bucovinei, alcătuit din fruntașii români bucovineni, alături de reprezentanții altor grupuri etnice, precum germanii și polonezii, a hotărât Unirea Bucovinei cu România.
Unul dintre eroii acelor momente, Iancu Flondor, a citit Declarația de Unire în care preciza că „de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fiii acestei țări (…) au apărat de-a lungul secolelor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirii păgâne; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat opresiunile unei ocârmuiri străine care îi nesocotea drepturile naționale; că în 1774, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a sila alipită coroanei habsburgice; că 144 de ani bucovinenii au luptat ca niște mucenici, pe toate câmpurile de bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei; că a sosit ceasul ca Țările Române dintre Nistru și Tisa să formeze un singur stat unitar (…), hotărâm unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.
- Ion Nistor a expus motivele istorice ale Declarației de Unire
Un al doilea artizan al Unirii, Ion Nistor, a expus motivele istorice ale Declarației de Unire, adoptată în unanimitate.
Votul Congresului a fost înaintat printr-o telegramă Regelui Ferdinand. Suveranul României a salutat „cu nespusă bucurie actul măreț prin care Congresul General al Bucovinei, ca expresiune a voinței întregului popor al acestui vechi pământ românesc, a hotărât unirea completă a Bucovinei cu Regatul Român.
Din adâncul sufletului mulțumesc Proniei divine că mi-a îngăduit ca, sub domnia mea, fiica răpită acum 144 de ani să se reîntoarcă la sânul țării-mame, aducând noi forțe pentru propășirea neamului.
În aceste clipe înălțătoare, gândul meu se îndreaptă către oamenii patrioți, care, cu toate suferințele îndurate în cursul vremurilor, au știut să țină vie în inimile poporului memoria lui Ștefan cel Mare și Sfânt și sentimentul național, pregătind astfel, fără șovăire și însuflețiți de un patriotism cald, ziua binecuvântată de azi.
Cu adâncă recunoștință primesc, dar, în numele poporului meu, întruparea Bucovinei la Regatul Român, asigurând populația Bucovinei că în mine va găsi mereu un sprijin tare și o dragoste părintească”.
Practic, munca depusă de cei doi mari oameni, începută încă de acum un veac, s-a materializat prin Unirea Bucovinei cu România din 1918, act la care au participat activ, așa cum o demonstrează și documentele de la acea vreme.
