Era Sfânta Parascheva rockeriță?



Modul în care destui cititori ai rubricii de față au reacționat în urma tabletei referitoare la Sfânta Paraschiva m-a făcut să cad pe gânduri. Am căzut pe gânduri și acolo am rămas, constatând că nu suntem cu mult mai breji pe scara toleranței ca musulmanii ăia care fac bombele să explodeze și dau foc la steaguri, când consideră că Mahomed a fost jignit.
Câțiva cititori indignați m-au amenințat cu reclamația la Consiliul Național al Audiovizualului, altul a fost de părere că nu sunt decât un biet ateu, alții mi-au zis las’ că te scriu ei preoții pe toacă de n-o să te vezi.
De CNA am scăpat, fiindcă instituția asta are treabă doar cu radioul și televiziunea.
După aia, să fiu numit ateu iarăși n-o iau în nume de rău, în condițiile în care atâtea abuzuri și chiar crime în masă s-au petrecut sub semnul credinței religioase. Cruciadele, jihadul, pogromurile… Toate astea vă sunt cunoscute.
Iar de scris pe toacă nu mă prea tem. Dacă o să fiu scris pe toacă, o să cer dreptul la replică și o să tipăresc mesajul de răspuns tot pe toacă.
În tableta cu sfânta Parascheva mi-am exprimat doar o opinie. O invitație la realism. E timpul să nu mai privim spre cer și să așteptăm să plouă cu minuni. Minunile trebuie ajutate să se producă.
Și-apoi, ce sens are să ne călcăm pe picioare în zilele alea urâte de la mijloc de octombrie, umflând vistieria escrocilor care conduc astăzi Iașul, când putem merge la moaștele Paraschevei oricând în cursul anului?! Și să nu uităm că avem în județul Suceava o mulțime de locuri pe unde harul dumnezeiesc coboară mai luminos pe pământul ăsta obosit.
Sărbătoarea Paraschevei înseamnă la Iași concerte de muzică rock, fum de cârnați și de hamsii care acoperă orașul, focuri de artificii ca la bâlci, bețivi care își fac nevoile pe unde apucă. Au astea ceva în comun cu cuvioasa? Era Sfânta Parascheva rockeriță?
Poate că am sărit și eu puțin calul, dar modul în care destui cititori au reacționat în urma tabletei mele arată cât de subdezvoltați suntem.
Amin!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.