REAL MADRID

Era galactică, pe sfârșite



Era galactică, pe sfârșite
Era galactică, pe sfârșite

Președintele clubului Real Madrid, Ramon Calderon, a explicat că plecarea englezului David Beckham (foto) la finalul sezonului marchează „sfârșitul unui ciclu” la gruparea madrilenă, informează AFP. „Antrenorul Fabio Capello a arătat că începe să nu mai conteze pe jucători din vechea gardă printre care se află și Beckham. Este finalul unui ciclu. Lucrurile nu mergeau bine pentru noi. Aveam nevoie de «sânge proaspăt» și de jucători care au dorința și ambiția de a câștiga titluri”, a declarat Calderon, joi seară, pentru postul Cadena Ser.
David Beckham va fi al treilea „galactic” care va părăsi clubul. Primul a fost portughezul Luis Figo, în 2005, iar apoi, în 2006, Zinedine Zidane s-a retras din activitate, renunțând la ultimul său an de contract. Președintele clubului Real Madrid a făcut referire și la situația brazilianului Ronaldo, transferat în 2002. „Deocamdată nu este nimic nou privind o posibilă plecare a lui Ronaldo la un alt club. Există negocieri, dar mai avem timp până la 31 ianuarie, ultima zi de transferuri”, a spus Calderon. Real Madrid a primit o ofertă pentru brazilian de la clubul saudit Al Ittihad.



Recomandări

Liderul clubului moto Thracvm RC Suceava, Gabriel Gîngă: Peste 90 la sută dintre motocicliștii suceveni își asumă donarea de organe post-mortem

Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală

Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală
Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală