Episcopul Iosif de Argeș († 1820)

Acest episcop este vrednic de pomenit între cei mai aleși ierarhi ai Bisericii noastre din secolul XIX, atât pentru buna chivernisire a Eparhiei Argeșului, cât și pentru râvna cu care stăruia la traducerea și tipărirea cărților bisericești.
S-a născut în satul Malaia de pe râul Lotru (Craiova), în jurul anului 1750. Tatăl său, fiind preot, l-a învățat carte din copilărie. Apoi se retrage la Mănăstirea Cozia, unde se călugărește. Mai târziu este hirotonit și numit egumen la Mănăstirea „Sfântul Dumitru” din Craiova. În anul 1792 este hirotonit arhiereu cu titlul de Episcop al Sevastiei. Iar la sfârșitul anului 1793 este numit Episcop al Eparhiei Argeșului, abia reînființată, pe care o păstorește cu duhovnicească râvnă și înțelepciune timp de 27 de ani.
Ca un iscusit slujitor al Bisericii lui Hristos, s-a străduit să înnoiască mai multe biserici, mănăstiri și schituri din eparhia sa. Astfel, între anii 1797‒1800 a construit noi chilii și un paraclis de iarnă la Mănăstirea Curtea de Argeș și a reînnoit catedrala voievodală, împodobind-o cu picturi și odoare. Pentru moaștele Sfintei Mucenice Filofteia a făcut o raclă nouă și a turnat un clopot mare cu a sa cheltuială. A reparat, de asemenea, Mănăstirile Stânișoara (Argeș) și Antim din București.
Fiind un bun cărturar și statornic apărător al Ortodoxiei românești, s-a ostenit toată viața să traducă și să tipărească cărți de slujbă și de apărare a dreptei credințe în Hristos. Din cărțile traduse de episcopul Iosif din limba greacă se pot aminti: Octoihul ‒ 1114 și 1794; Urmarea lui Hristos ‒ 1792 și Comoara dreptei credințe ‒ 1793. Iar dintre cărțile traduse la cererea lui, îndreptate și tipărite cu a sa cheltuială, amintim: cele 12 Mineie tipărite la Buda în anii 1804-1805; Slujba Sfântului Nifon ‒ 1806; Octoihul, tradus de monahul Gherontie și ierodiaconul Grigorie din Mănăstirea Neamț ‒ 1811; Adunarea pe scurt a dumnezeieștilor dogme, împotriva uniației din Transilvania, tradusă de ierodiaconul Grigorie și tipărită la Mănăstirea Neamț în anul 1816; Tâlcuire pe scurt la Antifoanele celor 8 glasuri, tradusă de același monah Gherontie la cererea sa și tipărită la Mănăstirea Neamț în 1817, precum și altele.
Episcopul Iosif mărturisea dreapta credință și prin exemplul vieții sale, fiind un bun slujitor al Bisericii și un adevărat păstor al turmei lui Hristos. În anul 1808 avea în eparhia sa 114 biserici de zid, 250 biserici de lemn, 699 preoți de mir, 30 ieromonahi, 445 diaconi, 3 ierodiaconi și 24 mănăstiri și schituri.
Ajungând la adânci bătrâneți, s-a săvârșit din viață la Mănăstirea Antim, în toamna anului 1820 și a fost îngropat lângă biserică.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 337-338)