Vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Marian Timofte, declară, după vizionarea înregistrării cu care a fost șantajat Episcopul Hușilor, că pe aceasta sunt ”lucruri urâte, în contradicție totală cu morala creștină”, scrie Mediafax. Episcopul Hușilor va fi caterisit, dacă imaginile sunt reale.”Am vizionat înregistrarea și sunt lucruri urâte pe acea înregistrare, în contradicție totală cu morala creștină, iar dacă expertiza de specialitate va considera că sunt imagini reale și nu trucate, unul dintre personaje pare a fi Episcopul Hușilor”, a declarat vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.Întrebat dacă pare sau este chiar Episcopul de Huși, vicarul administrativ al Mitropoliei Moldovei a răspuns că nu știe, însă „chipul seamăna cu Episcopul Hușilor. Vocea, de asemenea, pare a fi a lui. (…) Chiar dacă ar fi săvârșite cu ani în urmă, un asemenea comportament și asemenea fapte sunt incompatibile cu slujirea clericală la orice nivel de slujire”, a declarat Marian Timofte.