Epilarea definitivă prin lumină terapeutică se poate realiza prin două modalități, cu laser sau cu lumină intens pulsată, iar cele două metode au fiecare avantaje și dezavantaje, din punct de vedere al calității, dar și al prețului, potrivit unui comunicat.
De aproximativ cinci ani, epilarea definitivă în România a luat un avânt puternic, iar pe piață au apărut din ce în ce mai multe saloane cosmetice care oferă acest tip de proceduri. Puțini clienți cunosc însă ce tip epilare definitivă le este cea mai indicată, iar decizia finală este luată nu neapărat prin prisma calității, cât mai ales prin cea a prețului.
„Epilarea definitivă prin lumină terapeutică se numește fotoepilare și se poate realiza prin două modalități: epilarea laser sau epilarea cu lumină intens pulsatilă IPL (Intense Pulsed Light). Majoritatea cabinetelor cosmetice oferă tehnologia IPL deoarece echipamentele sunt mai ieftine și foarte ieftine, motiv pentru care nici performanțele nu sunt la fel de uimitoare ca în cazul unui laser de top și bine ales. Gândiți-vă că un laser performant costă în jurul a 100.000 euro, în timp ce un echipament IPL costă uneori chiar și sub 10.000 euro. Sigur că există și IPL-uri de calitate, care ajung la 30.000 euro, iar clinicile de top dețin astfel de echipamente”, spun reprezentanții Coquette Beauty Clinique.
Eficacitatea laserului vine strict prin procedeul prin care acționează și anume laserul prezintă o singură lungime de unde, în timp ce IPL utilizează un spectru larg de lungimi de undă a luminii. De aceea, IPL este nespecific în comparație cu laserul, care este specific, motiv pentru care laserul este mai eficient, fiind necesare mai puține ședințe decât în cazul IPL.
Clienții ar trebui să știe că laserele pentru fotoepilare sunt accesibile numai în centrele medicale și sunt manevrate exclusiv de către medici. Singurul dezavantaj al laserului față de IPL este că poate distruge numai foliculii ce se găsesc în punctul focal corespunzător lungimii de undă emise.
Tipuri de laser
Dintre toate tipurile de laser utilizate pentru epilarea defintivă, cele mai eficiente sunt laserele Alexandrit de la Candela, deoarece au o lungime de undă laser care este cea mai potrivită pentru tipul de piele și de păr întâlnite în România.
Laserul de tip Nd-Yag protejează pielea de arsuri. Totuși, numărul necesar de ședințe este sensibil mai mare față de laserul de tip Alexandrit.
Care sistem este până la urmă cel mai bun?
Nici un sistem nu se potrivește tuturor pacienților. Fotoepilarea eficientă necesită combinarea a 2 – 3 sisteme pentru a obține efecte maxime pentru majoritatea tipurilor de păr și piele. Caracteristicile firului de păr se pot schimba pe durata tratamentului de la gros la fin, ceea ce poate conduce la schimbarea echipamentului și parametrilor cu care se lucrează.
Persoanele cu un contrast mai mare între culoarea pielii și cea a părului vor avea mai mult succes folosind laserul. De asemenea, laserul să rezultate mai bune în cazul firului de păr mai gros, la fel cum se întâmplă și în cazul gambelor și zonelor inghinală și axilă. În principiu, toate zonele care au păr mai des răspund mai bine la epilarea laser decât la IPL.
„Capcanele cel mai des întâlnite, pe care clienții nu le sesizează, sunt fie prețurile mult prea mici, fie prețul unic pentru toate zonele corpului sau garantarea rezultatelor după 3 – 5 ședințe. Există într-adevăr zone precum perciunii, mustața, bărbia, unde un preț similar este corect, dar pentru spate, abdomen, brațe sau fese prețul ședinței este în mod natural mai ridicat, deoarece zona acoperită este mult mai mare și automat și timpul de lucru”, potrivit reprezentanților Coquette Beauty Clinique.
„Recomandăm clienților ca orice epilare definitivă să fie precedată de un consult de evaluare prin care se poate stabili exact ce tip de epilare li se potrivește”, a completat doctorul Andreea Iftimie, de la clinica mai sus menționată.
Epilarea cu laser versus epilarea cu lumină intensă pulsată
