Epigrame despre… epigramă!



EPIGRAMA – DEFINIȚIE
(Alexandru Osvald TEODOREANU-PĂSTOREL)
Le amintesc un mic refren
De care-i rog să țină seamă:
De-i epigrama un catren,
Nu tot catrenu-i epigramă!
EPIGRAMA
(Nelu IONESCU-QUINTUS)
După sens și parametri,
Epigrama e un meci
Cu un „unsprezece metri”
În minutul nouăzeci!
DEFINIȚIA EPIGRAMEI
(Aurel IANCU)
Epigrama e un hap,
Dar nu unul panaceu:
Răcorește doar la cap…
La stomac îți cade greu!
EPIGRAMA
(Mihaela KERESTELY)
Mică, dar cutezătoare,
E maestra ce convinge,
Căci atinge unde doare
Făr’ să doară unde-atinge…
EPIGRAMA
(Victor MACAREVICI)
Doar patru versuri puse-n rimă,
Dar, totodată, și misterul
Ce m-a tăiat și de la primă
Și m-a făcut să-mi cer transferul.
EPIGRAMA – DEFINIȚIE EPIGRAMATICĂ
(Corneliu BERBENTE)
E un bici cu patru cozi
Care biciuie nerozi;
Dacă nu îl mânui bine
Te pocnește-ntâi pe tine!
EPIGRAMA
(Ionel GOLOGAN)
Epigrama e o floare
Cu petale și cu spini,
Însă ea valoare are
Când n-o rupi… de la vecini.
EPIGRAMA
(Viorica Georgia CRISTODULO-VERBOVSCHI)
Arabescuri pe hârtie,
Cu umor și fantezie;
Trei din rânduri te răsfață,
Iar al patrulea… te-ngheață!
DEFINIȚIE
(Ion CĂNĂVOIU)
Epigrama? Proiectil
Pregătit minuțios,
Cu trei versuri de trotil,
Iar al patrulea… focos!
EPIGRAMA
(Marian POPESCU)
Poligonul care-absoarbe
Numai trăgători de soi,
Ce la trei cartușe oarbe
Trage unul de război.
EPIGRAMA
(Francisc GAVRILEȚ)
O epigramă e un joc matur
Al cărui scop mi-e lesne să-l explic:
De ești deștept te scapă de-un cusur,
În caz contrar… nu poți păți nimic!
EPIGRAMISTUL
(Elena BASSU)
E alpinistul literar modest,
Ce tinde, solitar, să-nfrunte timpul
Și-având acces barat spre Everest,
Se resemnează, totuși, cu Olimpul!
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!



Recomandări