Direcția de Sănătate Publică Sălaj a declarat epidemie de rubeolă în județ, după ce 860 de elevi și studenți care nu au intrat în programul național de imunizări au fost diagnosticați cu această boală, de la începutul lunii septembrie și până în prezent.
Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Mihai Cheșeli, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că de la începutul lunii septembrie și până în prezent au fost confirmate 860 de cazuri de rubeolă la elevi și studenți.
„De la începutul lunii septembrie și până în prezent, în Sălaj avem confirmate 860 de cazuri de rubeolă, în mai multe unități de învățământ. Județul se confruntă cu o epidemie de rubeolă. Îmbolnăvirile sunt la elevi și studenți care nu au intrat în programul național de imunizări care, inițial, era adresat doar fetelor din clasa a VIII-a. Sunt cazuri ușoare și medii, ținute sub control, dar în număr mare”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Sălaj.
Potrivit sursei citate, se vor mai înregistra cazuri noi de îmbolnăvire atât timp cât există mase receptive la acest virus.
„Fenomenul nu este scăpat de sub control. Se iau măsurile necesare pentru limitarea îmbolnăvirilor, dar efectele acestor măsuri sunt limitate, atât timp cât bolnavul devine contagios de la primele simptome, înainte de a fi diagnosticat, iar el frecventează colectivități”, a adăugat Mihai Cheșeli.
El a declarat că o parte din îmbolnăviri au fost confirmate pe linie epidemiologică, iar altele în urma analizelor de laborator.
„Cazurile au fost izolate la domiciliu, cu recomandarea de a menține o igienă corepunzătoare a tegumentelor și a mucoaselor, iar în perioada eruptivă să opteze pentru o alimentație ușoară”, a spus Cheșeli.
Cele mai multe îmbolnăviri au fost înregistrate în liceele din Zalău.
Potrivit sursei citate, DSP a cerut medicilor de familie și medicilor școlari să monitorizeze cu atenție cazurile de rubeolă și să urmărească izolarea la domiciliu a bolnavilor, acestea fiind măsuri de prevenire a răspândirii virusului. Totodată, reprezentanții DSP desfășoară acțiuni de educație sanitară în comunitățile din care provin copiii bolnavi.
În 2010, în Sălaj au fost înregistrate doar trei cazuri de rubeolă, iar în 2009 – nouă.
Potrivit lui Mihai Cheșeli, vaccinarea antirubeolică cu vaccin monovalent a început în anul școlar 2002-2003, acesta fiind administrat doar elevelor din clasa a VIII-a. Ultimul contingent de fete din clasa a VIII-a a fost imunizat în anul școlar 2007-2008, întrucât, începând cu anul 2004, s-a introdus vaccinarea ROR (rujeola, oreion, rubeola) la toți copiii din grupa de vârstă 12-15 luni, iar din 2005 și la elevii din clasa I.
Rubeola este o boală eruptivă produsă de virusul rubeolic, care se transmite pe calea aerului.