Epidemia de Ebola a provocat până în prezent moartea a 120 de membri ai personalului medical, iar în cele trei țări cele mai afectate de acest virus -Liberia, Guineea și Sierra Leone- există doar unul sau doi medici la 100.000 de locuitori, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății, informează Mediafax.
„Până în prezent, peste 240 de membri ai personalului medical au contractat boala în Guineea, Nigeria și Sierra Leone, și peste 120 au murit”, a precizat OMS într-un comunicat.
Mai mulți factori stau la baza numărului mare de personal infectat, potrivit OMS, care menționează lipsa de echipament de protecție individual (măști și mănuși) și folosirea greșită a acestora, numărul insuficient de medici, care, din cauza suprasolicitării, riscă să comită greșeli.
„Epidemia actuală este diferită”, a insistat OMS, explicând că medicii și locuitorii din țările afectate nu sunt „familiari cu această boală”, care face să predomine „teama în sate și orașe întregi”.





