Enzimă care are rolul de a preveni cancerul mamar, identificată de cercetătorii japonezi



Cercetătorii japonezi au identificat o enzimă care pare a avea un rol important în prevenirea cancerului la sân și ar putea constitui baza unor noi terapii împotriva tumorilor de acest tip, informează Reuters.
Enzima CHIP se regăsește în mod natural în țesutul sânului uman și poate opri dezvoltarea cancerului mamar, prin degradarea proteinelor care alimentează tumoarea.
Pentru acest studiu, publicat în Nature Cell Biology, cercetătorii au injectat două tipuri de celule canceroase cobailor: unele care conțineau enzima CHIP, altele care nu o conțineau. Tumorile dezvoltate de cei din primul grup au fost mult mai mici, comparativ cu cele ale animalelor din cel de-al doilea grup, au constatat cercetătorii. Rezultate similare au fost obținute și în urma unui experiment paralel.
„Concluzia noastră este că proteina CHIP previne creșterea tumorilor mamare și dezvoltarea metastazei”, a spus Junn Yanagisawa, unul dintre membrii echipei de cercetători.
„În tratamentul împotriva tumorilor la sân, măsurarea nivelului proteinei CHIP poate fi o sursă valoroasă de informații. Mai mult decât atât, elaborarea unei noi terapii care determină creșterea nivelului proteinei în sânge ar putea ajuta la eliminarea tumorilor mamare”, a adăugat aceasta.
Cancerul la sân este cea mai comună formă de cancer după cel pulmonar, fiind responsabil, anual, de decesul a aproximativ 500.000 de persoane la nivel mondial.