Ediția a IV-a a „Programului Național Extrașcolar SERBĂRILE ZĂPEZII”, pliată autonom pe un brand tradițional de manifestare al Serbărilor Zăpezii câmpulungene a reunit participanții localnici alături de cei din județele Botoșani și Iași. Evenimentul, cu o constantă organizare, în 2011 a avut suportul de conținut exclusiv pe baza implicării copiilor și cadrelor didactice prin activitățile motrice de timp liber desfășurate în spiritul sportului pentru toți. Din cauza factorilor climaterici și resursa fondului de premiere, acțiunea a fost avansată cu o săptămână față de perioada programată a vacanței intersemestriale.
Activitatea a beneficiat de susținerea conducerii instituției inițiatoare Școala Gen. Nr. 3 Suceava, prin doamna director prof. Venera Mariana Rusu și a celei promotoare, Școala Gen. „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, prin doamna director prof. Elena Catargiu. Aportul autorității acestora s-a concretizat în asigurarea condițiilor optime pentru implicarea eficientă a cadrelor didactice responsabile cu organizarea evenimentului. Parteneri organizatori au fost Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Asociația Județeană „Sportul pentru Toți” Suceava, A.S.Ș. „RARĂU” și Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Resortul dinamic al pregătirii și desfășurării acțiunii l-a reprezentat eficienta colaborare dintre responsabila de catedră pe municipiu, prof. Nicoleta Dumitrescu și formatorul județean sportul pentru toți, inițiator-coordonatorul programului, prof. Cătălina Loghin. Împreună au reușit să-i mobilizeze pe profesorii voluntari și cei delegați într-o echipă de lucru operativă. Cu toții au depus mare efort de energie și timp personal, cu mult suflet implicându-se pentru a crea și întreține emulația și starea de bine printre copii. Numărul de elevi participanți: 205 (aparținând ciclurilor de învățământ: primar, gimnazial și liceal), cadre didactice implicate: 21, voluntari: 3.
Cu prezență de spirit pusă la încercare de schimbările bruște ale vremii, profesorii au dat dovadă de măiestrie în alegerea celor mai potrivite mijloace de educație, jocurile de mișcare, pentru a-i armoniza într-un întreg de acțiune, distracție și bună dispoziție pe toți elevii din cele trei nivele de învățământ.
Cu un moment oficial de deschidere pe mijlocul pârtiei, activitatea a demarat întrecerile. Presimțind parcă gerul cu dinți de soare al zilei de duminică, copiii nu s-au dat plecați din atmosfera creată de ei înșiși. Au alternat reprizele jocurilor cu încălzirea lângă focul sobei, savurând ceaiuri energizante și plăcintele care le-au menținut puterile necesare pentru a rezista până seara. Sponsorizarea generoasă a venit din partea domnului consilier Mircea Giosan – patronul Pensiunii Bucovina, constant susținător al activităților extrașcolare locale, județene și naționale.
Întunericul le-a fost părtaș momentului solemn prin care au dat de veste urbei câmpulungene împlinirea și continuitatea Serbărilor Zăpezii 2011. Cu emoție și încântare au „construit” pe toată pârtia cifrele anului de ediție. Apoi, cu ajutorul profesorilor i-au aprins în crescendo făcliile ce-au dăruit o frumoasă imagine rezultantă a strădaniei lor. Pe ritmuri de cadril purtătorii de făclii au defilat bucuroși până la baza pârtiei. Vântul nefavorabil nu i-a împiedicat să marcheze și focul de tabără însă, fără încălcarea normelor de siguranță și protecție a mediului. Făcliile s-au reunit într-un rug al prieteniei spontan amenajat, în jurul lui crescând dansul și cântecul.
Datorită densității jocurilor, a numărului de repetări, copiii au avut prilejul de a se afirma și câștiga multe locuri întâi. Au concurat în echipe și pe perechi, fete și băieți deopotrivă solicitând variante suplimentare de întrecere. Și-au susținut propria delegație dar au fost generoși cu prietenii de joacă apreciindu-le cu fairplay fiecare reușită. Plăcerea copiilor a fost întregită și răsplătită prin acordarea premiilor din partea DJST, AJSPT și ASȘ „RARĂU Suceava.
Ca un corolar al eforturilor private, mulțumirile trebuie aduse gazdei principale, SC Cabana „Schiorului” Istrati care a pus la dispoziție resurse necesare desfășurării activității precum și voluntarului Cătălin Sandu, un „veteran” susținător al activităților extrașcolare locale. Sprijinul și implicarea domnului primar Gabriel Constantin Șerban a făcut posibilă aprinderea făcliilor vestitoare ale noii ediții ale Serbărilor Zăpezii.
A fost o activitate de tip loisir concentrată, dinamică și variată. Entuziasmul, competiția și socializarea s-au manifestat pe tot parcursul acțiunii. Zile primăvăratice le-au încadrat pe cele ale evenimentului cu zăpadă dăruită și cu reprize viscolite cât să le favorizeze copiilor desfășurarea jocurilor sportiv-recreative.
Momentul de încheiere a acțiunii a fost emoționant, copiii și profesorii au ținut să-și exprime părerile, aprecierile, speranțele de reunită participare la viitoarea ediție 2012 dar, mai ales, pentru imediata apropiere a „Serbărilor Mărțișorului–Echinocțiul Primăverii” din 19-21 martie.