Enigme

Cifră rotundă: în decembrie se împlinesc 140 de ani de la nașterea lui Stalin! Cine să-și mai amintească? Și de ce să-mi mai aducă aminte? Dacă ar fi fost după voia „tătucului popoarelor”, n-ar mai fi existat sărbătoarea Marii Uniri, până la urmă Basarabia sovietică ar fi înglobat întreaga Moldovă cu granița la Carpați, cine știe care ar fi fost soarta Ardealului, și România s-ar fi ghemuit într-o umilitoare geografie știrbă și nedreaptă. Greu de crezut, dar mari spirite europene nu numai că i-au aprobat politica asasină și acaparatoare, ci i-au și susținut-o fără rezerve! Și nu-i bine să se uite, fiindcă istoria se repetă și percepții false continuă să opereze, flagrant chiar, și în zilele noastre! Zeci, dacă nu chiar sute de cărți au fost consacrate deslușirii fenomenului social-uman ce poartă în istorie numele damnat „Stalin”. Și tot în categoria marilor enigme rămâne a fi încadrat, în pofida deschiderii (mai) tuturor arhivelor și a liberalizării accesului la documentele păstrate, până la Gorbaciov, sub zodia mută a secretului de stat. Cărțile lui Bajanov, Volkogonov, Deutsch, Berejkov, Djilas, Souvarin, Takker, Medvedev, Kolesnik, Râbin, Slasser (despre unele am scris în această rubrică) se întemeiază fie pe amintiri personale, fie pe un anume fond documentar. Puține sunt cele care au putut să utilizeze mai multe asemenea tezaure arhivistice, și, în special, fondurile deschise recent cercetării. A avut privilegiul s-o facă Eduard Radzinsky. Cartea lui, intitulată simplu „Stalin”, nu numai că sintetizează informațiile vehiculate până acum de ceilalți autori, dar lărgește mult și consolidează temeiul documentar prin valorificarea fondurilor deschise relativ de curând: Arhiva personală a lui I.V. Stalin, Arhiva Centrală a PCUS, și Arhiva Centrală de Stat a Revoluției din Octombrie. Între spoturile care aruncă belșug de lumină asupra tuturor trăirilor și acțiunilor „tătucului popoarelor”, se află și cele apte să contureze portretele intelectualilor ruși ce-l slujeau. Iar imaginea așa-zisei „intelighenții” creatoare nu-i deloc măgulitoare: Șolohov, cârcotaș, meschin, înfumurat, ridicol, Gorki, ostenit și dornic de evadare, Ehrenburg, panglicar găunos, Meyerhold, oropsit, timorat, marginalizat, Pasternak, surprinzător de umil în fața lui Stalin, Bulgakov de asemenea, Eisenstein, disciplinat, supus ș.a.m.d. N-avem, totuși, căderea să-i judecăm prea aspru, câtă vreme trăiau sub continuă teroare și orice schimă de protest se lăsa cu expedierea în „Siberii de gheață”. Însă cartea lui Radzinsky vine cu dezvăluiri în plus, de astă dată referirile privind vârfuri ale intelectualității europene, care, deși n-aveau a se teme de persecuții și represalii, au fost incredibil de ușor seduse de propaganda stalinistă și de Iosif Visarionovici în persoană. La Moscova, Henri Barbusse declară public: „e bine că soarta dvs. se află în mâinile acestui om” (Stalin, evident). Solicitați să intervină în favoarea lui Troțki, Bernard Shaw și Romain Rolland refuză. La aceeași rugăminte, Theodor Dreiser răspunde cinic: „victoria Rusiei e mai importantă decât orice”. Feuchtwanger, invitat la Moscova, și-a modificat ascultător articolele în sensul celor cerute de gazde și, asistând la procesele lui Zinoviev și Kamenev, scrie, negru pe alb: „văzându-i și ascultându-i, toate îndoielile mele au dispărut precum sarea în apă”. La fel au scris Herbert Wells, Bernard Shaw, Emil Ludwig, și ei invitați să asiste la mascaradele judiciare în care n-a fost prezentată nici o probă în afara… „recunoașterii” inculpaților, torturați la Lubianka. La înmormântarea lui Gorki (se pare, otrăvit din ordinul lui Stalin) a cuvântat André Gide: „Uniunea Sovietică a aprins, pe noul cer, noi stele!” (Mai târziu – și chiar va fi prea târziu – avea să-și modifice radical opiniile.) Cu același prilej, în aceeași termeni, va vorbi Aragon. Șeful Clubului Scriitorilor Europeni, englezul H. Wells, a declarat că „toți capitaliștii ar trebui să învețe de la URSS!” (și el, mai târziu, avea să-și renege propriile cuvinte). Iată cum îl vede Bernard Shaw pe Stalin: „un om cu inimă curată, un om drept și cinstit”. Iar URSS este, desigur, „statul viitorului”. Aferim!