Evenimentul muzical „Enescu 70, Lipatti 75” va avea loc sâmbătă, 27 septembrie 2025, la ora 18:00, la Muzeul de Istorie Siret – Memorialul Holocaustului Evreilor din Bucovina.
Este acțiunea de deschidere a Stagiunii muzicale, din cadrul proiectului Zile și nopți la Muzeul Național al Bucovinei. Proiectul este aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava. Protagoniștii serii: NSCoEnsemble – Andrei Mihail Radu – vioară (de la Filarmonica Brașov) și Corina Răducanu & Eugen Dumitrescu – pian la patru mâini.
În program, lucrări de George Enescu & Dinu Lipatti (George Enescu ǀ Rapsodia română op. 11 nr. 2 (1901), George Enescu ǀ Légende (1891), George Enescu ǀ Hora Unirii (1917), Dinu Lipatti ǀ Marșul lui Henri WoO. – B.46 (1950), George Enescu ǀ Balada (1895-1896), George Enescu ǀ Aubade (1899), George Enescu ǀ Pastorală, Menuet trist și Nocturnă (1900), George Enescu ǀ Rapsodia română op. 11 nr. 1 (1901), Transcripție pentru pian la patru mâini realizată de compozitorul Marius Sireteanu. Seara culturală este moderată de Corina Răducanu.
Preț bilete (biletul de vizitare a muzeului): adulți – 12 lei, pensionari – 6 lei, elevi/studenți – 3 lei.

- Violonistul Andrei Mihail Radu
Andrei Mihail Radu a absolvit în 2015 Liceul de Arte ”Bălașa Doamna” din Târgoviște, studiile de Licență (2019), respectiv Master (2021) din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, specializarea interpretare instrumentală – vioară, la clasa conf. univ. dr. Ladislau Csendes și muzică de cameră – conf. univ. dr. Manuela Giosa, iar în prezent este doctorand în cadrul aceleiași universități. A susținut numeroase recitaluri solo și de muzică de cameră (duo, trio, cvartet, cvintet) în 55 de localități din România și în Canada, Elveția, Franța, Germania și Italia, dar și ca membru al diferitelor orchestre simfonice în Bulgaria, China, Israel, Macedonia, Moldova, Serbia, Spania, SUA și Turcia. De-a lungul anilor a colaborat cu Camerata Regală, Orchestra de cameră Radio, Orchestra Națională Radio, Opera Națională București, Filarmonica ”Mihail Jora” Bacău, Kamerata Stradivarius, Orchestra de tineret a Olandei, Orchestra de tineret din Luxemburg, Ansamblul Musica Ricercata și Romanian Chamber Orchestra. Între anii 2016-2023 a fost membru în Orchestra Română de Tineret, Orchestra Sinfonietta și Orchestra Națională Simfonică a României. Ca membru al Orchestrei Române de Tineret a cântat alături de Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam (2017), Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra (2019) și Orchestra Națională a Franței (2023). A participat la cursurile de măiestrie ale violoniștilor Alexandru Tomescu, Alexei Anatolevich Koșvaneț, Sarah Nemțanu, Miriam Helms Ålien, Bernhard Forck, Christoph Wyneken, Rosanne Philippens și David Grimal. Din 2019 este bursier SoNoRo Interferențe, unde a cântat alături de Alexandra Văduva, Răzvan Popovici, Valentin Răduțiu, Frans Helmerson și Diana Ketler.

La invitația pianiștilor Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, a susținut turneele de concerte Enescu, sunet și culoare (2016), Rădăcini (2020) și Târgu Muzical (2024), iar din 2021 susține anual cursuri de măiestrie în cadrul festivalului Sommerfest Rădăuți. Între anii 2021-2023 a fost membru al partidei de vioara I a Filarmonicii Banatul din Timișoara. Ca membru al acesteia a cântat alături de Orchestra Radiodifuziunii din Köln (WDR). Din noiembrie 2023 este membru al partidei de vioara I a Filarmonicii Brașov, alături de care a susținut un concert în Größer Saal din Berliner Philharmoniker în aprilie 2024. În octombrie 2024 a avut loc prima ediție a Aninoasa Clasic Festival, un nou proiect al căruia îi este director artistic.
- Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, duo pianistic
Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu formează un duo pianistic din anul 2005. Activitatea concertistică a duoului cuprinde participări în 32 de festivaluri naționale și internaționale, concerte cu orchestra și peste 500 de recitaluri în țară (115 localități) și pe scene prestigioase din Anglia (St. Martin in the Fields, NPL Music Society Scientific Museum Londra, Saint Matthew`s Church Redhill), Austria (Viena), Belgia (Aalst, Anvers, Bruxelles), Canada (Montréal, Oakville, Oshawa, Toronto), Elveția (Basel, Berna, Lugano, Neuchâtel), Franța (Menton, Nice, Paris, Toulon), Germania (Frankfurt am Main, Gießen, Heidelberg, Mannheim, Offenbach, Stuttgart), Italia (Brescia, Carpenedolo, Clusane d`Iseo, Torino), Republica Moldova (Bălți, Chișinău) și Ucraina (Cernăuți, Ciudei). Alături de cele 24 de turnee de promovare a muzicii clasice – cel mai recent Enescu 70 (Canada – iunie 2025), duoul pianistic a susținut primele concerte de pian din istoria localităților Avrig, Bălan, Ciocănești, Ditrău, Făgăraș, Găești, Hațeg, Horodnic de Sus, Lehliu-Gară, Moreni, Petrila, Praid, Subcetate, Târnăveni, Titu și Voitinel.

Un concert aparte a avut loc în Fortul 13 Jilava cu ocazia Congresului Inter-Asso 2014. În anul 2022, în premieră absolută în România, au realizat împreună cu muzicologul Amalia Szücs-Blănaru punerea în scenă a lucrării Poem Simfonic pentru 100 de metronoame de György Ligeti. Activității concertistice a duoului pianistic i se adaugă numeroase premii naționale și internaționale obținute la concursurile de profil, prezențe în juriile concursurilor de specialitate, precum și cursuri de măiestrie susținute ca profesori invitați.
Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu sunt absolvenţi ai Universității Naționale de Muzică din București, unde și-au completat și încheiat studiile de licență, master, doctorat și postdoctorat. Cei doi pianiști sunt fondatorii Asociației Klavier ART și inițiatorii mai multor proiecte culturale și educative în diferite orașe și regiuni ale țării.