Producătorul american de energie din surse alternative Energy Quest a anunțat, ieri, semnarea unui memorandum de înțelegere cu grupul italian COFAMM pentru formarea unei companii mixte care va investi 73 milioane euro în construcția unei uzine de gazificare a deșeurilor menajere solide în România.
Unitatea ar urma să producă 20 de MW din procesarea a 500 tone de deșeuri municipale solide, potrivit unui comunicat al Energy Quest.
Gazificarea este un proces chimic și termic care transformă materiale solide, ca biomasa sau cărbunele, într-un gaz care poate fi folosit drept combustibil.
„Instalația este benefică pentru mediu, urmând să aibă emisii poluante apropiate de zero”, a declarat Wilf Ouellette, președinte și director general al Energy Quest.
Energy Quest va furniza echipamentul pentru instalația de gazificare, în timp ce COFAMM va contribui cu instalații de sortare a deșeurilor.
Totodată, instalația va recupera, pentru reciclare, și deșeurile din sticlă sau metal.
Uzina va fi dată în folosință în aproximativ 12 luni, iar veniturile ar urma să se ridice la 20 milioane euro (26,6 miloane dolari), cu un profit net de 8,3 milioane euro (11,1 milioane dolari), potrivit estimărilor Energy Quest.
COFAMM este o companie italiană care produce echipamente pentru industria reciclării deșeurilor.