Enel va investi până în 2015 circa 500 de milioane de euro pentru instalarea unor capacități eoliene de 400 MW în România, a declarat directorul general al grupului italian de utilități, Fulvio Conti, într-o conferință de presă sustinuță marți la Londra.
În prezent grupul italian are în România capacități eoliene instalate de 64 MW.
În raportul anual pe 2010 prezentat marți de Enel sunt menționate investiții de 800 milioane de euro în România pentru intervalul 2011-2015. Întrebat ce sumă din totatul de 800 milioane euro va fi direcționată spre proiecte de producție a energiei, Conti a răspuns că fondurile vor viza în principal rețeaua de distribuție.
Totodată, Enel așteaptă de la Guvernul român o decizie privind proiectul reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Cernavodă.
Enel a rămas singura companie europeană de utilități implicată în acest proiect, după ce RWE, CEZ, Iberdrola și GDF SUEZ s-au retras. La proiect mai participă compania de stat Nuclearelectrica și ArcelorMittal România.
Grupul Enel este prezent pe piața românească din 2005 și are activități de producție, distribuție și furnizare a electricității.