Liga a II-a

Enciu își va continua cariera la o altă echipă din Seria I



Marco Enciu n-a stat mult fără echipă după despărțirea de Rapid Suceava. Atacantul în vârstă de 27 de ani originar din Timișoara a fost ofertat de gruparea de Liga a II-a Dacia Unirea Brăila, iar ieri a făcut joncțiunea cu lotul pregătit de Alin Pânzaru. Tehnicianul brăilean a opinat în presa locală brăileană că Enciu este un fotbalist cu talie, experimentat, care a fost în trecut golgeterul echipei Farul Constanța, și poate fi util pentru Dacia Unirea în a doua parte a sezonului în curs. Trebuie precizat însă că Enciu nu a rupt gura târgului în cele 6 luni în care a evoluat la Rapid, izbutind să înscrie doar 2 goluri în cele 13 apariții pe gazon în ediția de campionat 2015-2016 a ligii secunde.
Acesta are însă ocazia să se revadă mult mai repede decât s-ar fi așteptat cu foștii săi coechipieri de la Rapid, în condițiile în care noua sa formație, Dacia Unirea, va efectua stagiul de pregătire centralizată la Câmpulung Moldovenesc, între 20 și 30 ianuarie. Brăilenii au perfectat deja în acel interval două meciuri test cu Bucovina Pojorâta, pe 25 și 27 ianuarie, oficialii Rapidului anunțând și ei că ar fi interesați de un joc amical în compania grupării de la malul Dunării, care a încheiat anul pe locul 4 în ierarhia Seriei I.



Recomandări

Consiliul Județean Suceava se va implica financiar, în premieră, în susținerea echipelor de rugby din județ

Consiliul Județean Suceava se va implica financiar, în premieră, în susținerea echipelor de rugby din județ
Consiliul Județean Suceava se va implica financiar, în premieră, în susținerea echipelor de rugby din județ