Emoțiile toxice și dezechilibrul ființei

Pentru a ne înțelege experiența umană, e necesar să înțelegem mintea, funcționarea ei. Majoritatea bolilor fizice au o cauză emoțională, adică în emoții care nu s-au manifestat, eliberat, consumat și integrat la momentul apariției lor.
Ele au rămas latente, până când, prin presiunea dată de acumularea lor, au determinat o manifestare în corp.
Emoțiile nu sunt nimic mai mult decât energie care apare ca rezultat a ceea ce gândim, credem și trăim. Răsunetul lor corporal, apărut sub forma unui simptom sau a unei boli fizice, ne permite, înainte de toate, să identificăm ceva din cauza lor profundă și astfel să ne înțelegem și să ne echilibrăm ființa. Corpul fizic nu constituie cauza bolilor, ci reprezintă doar reflectarea a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Este un pământ pe care se ridică și crește rezultatul semințelor sădite adânc în interiorul lui. Este un pământ sfânt, deci să-i dăm respectul care i se cuvine!
Credințele negative ne limitează în ziduri de minciună și teamă
Felul în care percepem un anume eveniment rămâne în memoria noastră, deci mintea umană nu păstrează fidel întâmplarea trăită, ca pe un film cinematografic, ci interpretarea ei asupra evenimentului trăit, mai exact credințele despre evenimentul în sine. Aceste credințe reprezintă mare parte din programele de operare ale minții. Sunt credințe proprii nouă, dar sunt și cele din baza de date moștenită de la strămoșii noștri, de la poporul din care facem parte și de la întreaga umanitate. Credințele au rolul de a păstra „tâlcul“ evenimentului trăit, ca un cod, ca un fel de proverb, pe care să-l accesăm spontan la nevoie, totul cu scopul de a ne proteja. Deci, credințele apar ca o concluzie după un eveniment și au ca funcție de bază tocmai salvarea noastră în cazul unor condiții similare.
Problema constă în aceea că multe dintre ele sunt credințe negative, care nu ne mai servesc, care infirmă adevărurile noastre profunde, ne limitează în ziduri de minciună și teamă. Câteva dintre cele mai „toxice“ astfel de programe: „eu sunt separat de Dumnezeu“, „Dumnezeu nu mă aude“, „m-a uitat“, „sunt vinovat“, „nu merit să fiu iubit“, „nu sunt bun de nimic“, „e ceva în neregulă cu mine“, „viața e o dezamăgire continuă, o ispășire fără final“, „eu nu știu“ etc.
Toate aceste credințe negative care se înscriu în corpul nostru au o rădăcină comună – îndoiala și necredința în Dumnezeu, în ființa care suntem, în capacitățile și darurile noastre.
„Manifestând îndoiala, generez frică și nemulțumire”
Manifestând îndoiala eu generez frică și nemulțumire. Aproape fiecare din noi, în tot ceea ce facem, în toate acțiunile noastre, lăsăm otrava nemulțumirii și fricii să ne cuprindă. Ea ne fură viața, adică nu trăim pe deplin nimic din ceea ce facem sau din ceea ce ne este dat. Mereu avem impresia că nu e de ajuns de bun. Că mai e ceva. Că se poate mai bine. Că nu e destul. Căutăm peste tot în exterior un răspuns aflat în interior. Din nefericire, această îndoială și nemulțumire o transferăm cu succes copiilor noștri, adică nu ne otrăvim numai viața și ființa noastră, ci dăm moștenire otrava îndoielii și nemulțumirii urmașilor noștri. În plus, nu trăim, doar supraviețuim.
Societatea noastră competitivă, creată pe „valorile“ minții programate bolnav, și nu ale sufletului, perpetuează minciuna și frica spre o manipulare facilă, ne îndepărtează de ființa care suntem cu adevărat, ne îndepărtează de esența noastră, de suflet. Ne alienăm încet și sigur. Și astfel suntem ușor de condus.
Să ieșim din labirintul iluziei mentale
E logic că pentru a avea loc o vindecare emoțională trebuie să ne vindecăm credințele negative de bază, să ieșim din labirintul iluziei mentale.
Cum îmi dau seama că le am? Nu mai e nevoie de o adâncă psihanaliză. Aceste credințe generează emoții toxice. Ca să le detectez trebuie să-mi fac timp doar să mă observ și astfel să mă cunosc! Să observ ce simt, să accept existența acestor iluzii-credințe false în mine.
Dacă mă simt agitat, nemulțumit, obosit mai mereu, dacă nu am stare, nu am răbdare, simt că m-am săturat, că nu mai pot duce, că mi-e ciudă, că mă simt singur, sunt trist, că îmi e frică, că sunt plin de gânduri, că stau în minte și nu în prezent etc., atunci sigur eu sunt în programele făcute cu și din credințele negative.
Mintea să stea în inimă, în pace
De la om, vindecarea are un singur pas. Iertarea. Iert și eliberez. Dumnezeu vindecă. Să ne rugăm deci, dar a te ruga nu înseamnă a cere, nici măcar a mulțumi, ci doar a sta cu mintea liniștită. Când mintea stă liniștită, apare vindecarea sau face loc vindecării. Locul minții e în inimă, dar noi toți ne-am pierdut mințile. De aceea Sfinții Părinți spuneau să-ți aduci mintea în inimă. Mintea să stea în inimă, în tăcere, în pace. Acolo e locul ei. „Domnul vine când nici nu gândești“, deci atunci când mintea tace.
Un mare ajutor pentru liniștirea minții este observarea respirației. A-ți observa mișcarea respirației în corp, a fi prezent în actul respirației, face ca mintea să tacă, pentru că mutăm atenția de pe gânduri pe respirație. Combustibilul minții e atenția pe care o dăm ei, plăcerea de gândi, de a trece dintr-un raționament în altul. Unde e atenția noastră, e și energia noastră. Nu e greu de făcut și odată cu practica intră în firesc, în obișnuință. Noi fiind în pace, corpul este eliberat de programele minții și se întoarce la funcționalitatea perfectă cu care a fost dăruit. Își aduce aminte cum să funcționeze bine, își aduce aminte normalul la care a fost chemat să fie.
Dacă dezechilibrul ființei noastre, adică dezacordurile între nevoile sufletului și nevoile personalității, persistă, ele pot genera somatizări, adică de la simptome la boli, în corpul fizic. Personalitatea noastră e o structură creată de minte, adică dintr-o multitudine de măști și roluri pe care le-am identificat greșit ca fiind „eu“ („mine“) – în care ne-am pierdut adevărata identitate. Când personalitatea ignoră sufletul, nu-l ascultă, îl încalcă fugind de propriile temeri, neliniști, frici, acestea vor ieși într-un final la suprafață. Ele sunt aspectele din noi care așteaptă să fie integrate, vindecate și care nu pot fi ignorate pentru totdeauna.
Dacă relația ta cu sufletul tău e bună, atunci vei aduce armonie în jurul tău
O boală este în realitate doar un limbaj care ne comunică ceva, de la sufletul nostru. Poate începe cu stări, de slăbiciune, amețeală, sufocare, anxietate, neliniște până la somatizarea completă a unei boli în organe. Acum, în vremurile noastre, se somatizează masiv depresia. Mintea a intrat în depresie. Nemulțumirea și neputința minții de a face față la schimbarea cerută de suflet duc la depresie, care e un alt dezechilibru mental. E un dezechilibru al minții, una din iluziile ei, deci să nu ne identificăm cu aceste stări. Noi suntem mai mult decât mintea noastră.
Ce înseamnă să avem o viață echilibrată? O viață echilibrată înseamnă în primul rând că noi suntem în echilibru. Dacă avem o relație bună cu noi înșine, atunci se schimbă tot ceea ce trăim, realitatea noastră, se schimbă chiar oamenii din viața noastră. Să nu luptăm să-i schimbăm noi pe ceilalți. Schimbarea începe întotdeauna de la tine. Dacă relația ta cu sufletul tău, cu tine, cu Dumnezeu din tine e bună, atunci vei aduce armonie în jurul tău. Din noi pleacă schimbarea. Să facem lucrurile cu bucurie, lucrurile mărunte de zi cu zi, să le facem cu o altă atitudine, o altă deschidere, cu mulțumire și recunoștință. Ziua de azi e tot ce avem. În clipa prezentă să aducem bucurie. Ziua de mâine nu există, dar ea depinde de ce creezi tu acum!
(Dr. Andreea HEFCO, www.ziarullumina.ro)